Un exerciţiu de simulare a intervenţiei în stiuaţii de urgenţă este programat joi dimineaţă pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Bucureşti.
Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, acţiunea ar urma să înceapă în jurul orei 9:00, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, şi va fi un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren cu tema ”Gestionarea situaţiei de urgenţă determinate de producerea unui incendiu aviatic (incendiu la aeronavă)”.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Exerciţiul, care va dura între 60 pu 90 de minute, se desfăşoară în cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov şi cu Unitatea Militară 01961 – Baza 90 Transport Aerian.
”Aplicaţia tactică urmăreşte verificarea capacităţii organizatorice şi a modului de cooperare inter-instituţională pentru protejarea şi salvarea vieţilor omeneşti, precum şi antrenarea efectivelor pentru executarea operaţiunilor de intervenţie în condiţiile specifice temei”, precizează reprezentanţii Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.