Ministerul Educaţiei anunţă că 86,48% dintre candidaţii înscriţi la tilutarizare au susţinut examenul, iar 49 de persoane au fost eliminate, dintre care 11 pentru fraudă. 28.519 lucrări vor fi evaluate prin intermediul platformei digitalizate, iar rezultatele vor fi afişate în 23 iulie.
”Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-a desfăşurat miercuri, 17 iulie, în 114 centre organizate la nivel naţional în 41 de judeţe şi în municipiul Bucureşti. S-a înregistrat o rată de prezenţă de 86,48% (superioară cu peste 3%, comparativ cu anul trecut): 31.237 de candidaţi prezenţi din totalul celor 35.971 de candidaţi cu drept de participare la această probă. Dintre cei peste 31.200 de candidaţi prezenţi, 5.557 de candidaţi provin din promoţia de absolvenţi 2024. Au absentat 4.734 de candidaţi”, a transmis, joi, Ministerul Educaţiei.
Sursa citată a precizat că 2.669 de candidaţi dintre cei prezenţi s-au retras în condiţiile prevăzute de metodologie (2.509 candidaţi din motive personale şi 160 de candidaţi din motive medicale).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”49 de candidaţi au fost eliminaţi din examen. Dintre aceştia, 11 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă şi nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul şcolar 2024 - 2025. Nu au fost anulate lucrări în centrele de concurs”, a mai transmis ministerul.
Instituţia precizează că, în acest an, cele 28.519 lucrări trimise spre centrele de profil vor fi evaluate prin intermediul platformei digitalizate (numărul de lucrări din anul în curs este în creştere cu peste 16% faţă de anul trecut).
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat.
Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) în data de 23 iulie, după afişarea rezultatelor, respectiv în data de 24 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menţionat în data de 31 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 - 6 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.