Epidemiologul Molnar Geza a afirmat, sâmbătă, la Digi24, că numărul mare de cazuri din ultima vreme nu este răspândit egal în toată ţara iar în acest moment România trece printr-o “revenire” a primului val de îmbolnăviri, care va trece în maxim două săptămâni. El consideră că izolarea este un act medical, iar carantina unul administrativ, iar persoanele infectate trebuie izolate pentru a nu răspândi virusul. Epidemiologul nu consideră că starea de urgenţă se mai impune să fie folosită în acest moment.
„În momentul de faţă nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al ţării sau respectiv la întreaga populaţie a României. (...) Suntem la o redeşteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de faţă, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creştere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creştere de 38% şi indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuţie, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios, încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecţie, pentru că aici nu există niciun tratament specific, Sunt optimist. Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere”, a declarat Molnar Geza la Digi24.
Acesta spune că cei 406 oameni infectaţi cu noul corornavirus care s-au externat ca urmare a lipsei măsurii legale de carantină ar mai putea genera încă peste 800 de cazuri în săptămâna următoare.
Epidemiologul spune că instituirea stării de urgenţă nu va scădea numărul de cazuri.
"Posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă nu va rezolva mare lucru, în sensul evoluţiei cazuisticii şi înregistrării cazuisticii.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 32.079. De asemenea, 24 de persoane - între care şi una cu vârsta între 30 şi 39 de ani, au decedat, bilanţul deceselor ridicându-se la 1.871. De asemene, 406 pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 838.953 de teste şi au fost testate 493.858 de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.