Elevii cu vârsta până în 18 ani, preşcolarii şi persoanele cu dizabilităţi vor avea acces gratuit la evenimentele culturale şi sportive organizate de Primăria Capitalei sau instituţiile din subordinea acesteia pe Arena Naţională, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, vineri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"La nivelul municipiului Bucureşti, periodic, în cadrul complexului Arena Naţională se organizează o serie de evenimente cu caracter cultural, artistic, sportiv, educaţional şi alte asemenea, având drept scop sprijinirea culturii şi a educaţiei în general. Luând în considerare faptul că acestea pot constitui o bază pentru dezvoltarea social-educaţională şi formarea tinerei generaţii, apreciem că e necesară participarea copiilor şi tinerilor în număr cât mai mare la aceste evenimente”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Municipalitatea precizează că accesul gratuit acordat elevilor la evenimente oferă "posibilitatea eliminării unor impedimente de natură financiară şi ar încuraja participarea în număr cât mai mare a acestora la activităţile cultural-sportive”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, reprezentanţii primăriei spun că este oportună sprijinirea persoanelor aflate în situaţii speciale prin sprijinirea unor programe care să le asigura acestora accesul la evenimente potrivit principiului incluziunii sociale.

Astfel, se acordă accesul gratuit la evenimentele culturale, artistice, sportive şi educaţionale organizate de Primăria Capitalei sau instituţiile din subordine ori parteneri pe Arena Naţională copiilor preşcolari însoţiţi de părinţi şi elevilor de până în 18 ani care locuiesc în Bucureşti şi care studiază la o unitate de învăţământ din municipiu, dar şi persoanelor cu dizabilităţi. Accesul gratuit se face pe baza carnetului de elev sau pe baza carnetului de elev şi a cărţii de identitate în cazul elevilor, respectiv în baza cărţii de identitate şi a certificatului de încadrare în grad de handicap.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.