Drumarii de la DRDP Braşov au început operaţiunile pentru deszăpezirea Transfăgărăşanului, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, însă în unele zone stratul de zăpadă are peste cinci metri grosime. Cu toate acestea, se estimează că drumul va fi deschis circulaţiei la jumătatea lunii iunie, mai devreme faţă de termenul obişnuit.
”A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Colegii noştri de la Districtul Bâlea lucrează deja de la începutul săptămânii la curăţarea zăpezii de pe porţiunea dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac. Din păcate, iarna prelungită şi vremea deosebit de rece din ultima perioadă îngreunează intervenţia utilajelor, stratul de zăpadă depăşind pe alocuri 5-6 metri grosime”, au arătat reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, vineri, într-o postare pe Facebook.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei se arată încrezători că, în pofida acestui fapt, circulaţia pe Transfăgărăşan va fi deschisă mai devreme decât termenul obişnuit, de 1 iulie.
”Avem o cantitate de zăpadă mare, după cum vedeţi, puţin mai mare decât anul trecut, am mobilizat deja două freze şi o volă cu care încercăm să redăm traficului acest sector de drum, la fel ca anul trecut, şi anume în data de 15 iunie. Nu e o promisiune, însă încercăm să ne ţinem de acest termen, dacă condiţiile meteo ne vor ajuta şi dacă nu va mai ninge”, a declarat Tudor Duţu, directorul regional al DRDP Braşov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.