Două bombe de aviaţie cu napalm, datând din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, vineri, în satul Costi, din judeţul Galaţi, la un interval de circa două ore, de un localnic care lucra cu un utilaj, cele două proiectile fiind preluate de pirotehnişti pentru detonare controlată.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că, vineri, printr-un apel la 112, un bărbat din satul Costi a semnalat că în zona de locuinţe unde lucra pământul a descoperit o bombă.
La faţa locului s-a deplasat o echipa de pirotehnişti din cadrul ISU Galaţi care a constat că este vorba despre o bombă de aviaţie incendiară cu napalm din al Doilea Război Mondial, nedetonată, de 50 de kilograme.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bomba a fost preluată de echipa pirotehnică pentru a fi dusă în poligonul neamenajat Râpa Galbenă din comuna Braniştea, pentru a fi detonată în condiţii de siguranţă.
La aproape două ore, echipele au fost din nou chemate de acelaşi localnic care a mai găsit un proiectil cu caracteristici similare. Şi această bombă a fost preluată pentru detonare controlată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.