Organzaţia neguvernamentală Centrul de Resurse Juridice cere, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu, demiterea din funcţia de ministru al Muncii a lui Marius Budăi, despre care spune că este „responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre”. Sursa citată mai prezintă câteva dintre motivele care stau la baza solicitării şi care demonstrează că Budăi „avea cunoştinţă de toate aceste fapte, dar în loc să combată încălcările drepturilor omului, s-a ocupat de îngrădirea activităţii CRJ pentru a ascunde aceste încălcări”.
„Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizaţie neguvernamentală de apărare a drepturilor omului, înfiinţată în anul 1998 de Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Soros), derulează din octombrie 2003, programul ”Pledoarie pentru demnitate”. În aproape 20 de ani, CRJ a fost singura organizaţie din România care a solicitat şi organizat vizitarea inopinată a zecilor de mii de persoane cu dizabilităţi, minori, adulţi şi vârstnici închişi în centrele rezidenţiale şi în spitalele de psihiatrie. Activitatea CRJ a fost recunoscută şi prin hotărârea Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului (”CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu c. România”) dar mai ales prin mărturiile persoanelor cu dizabilităţi ”eliberate” din sistemul de protecţie socială în care erau umilite, bătute, traficate şi private de libertate. Pentru că apreciem maniera umană în care aţi abordat problema gravă a încălcării drepturilor omului în centrele private dar finanţate din fonduri publice în judeţul Ilfov, luând în considerare prevederile Legii nr 115 din 1999 şi Ordinul MMPS nr 308 din 2022, vă adresăm solicitarea de demitere a domnului ministru al muncii, Marius Constantin Budăi, responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre”, arată comunicatul de presă al organizaţiei non-guvernamentale.
CRJ reiterează, în scrisoarea deschisă, câteva dintre motivele care stau la baza solicitării noastre şi care demonstrează că ministrul Budăi avea cunoştinţă de toate aceste fapte, dar în loc să combată încălcările drepturilor omului, s-a ocupat de îngrădirea activităţii CRJ pentru a ascunde aceste încălcări.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„- Domnul ministru al muncii şi protecţiei sociale, Marius Constantin Budăi a fost sesizat de către CRJ cu privire la faptele grave din centrele din judeţul Ilfov prin adresele CRJ nr. 147 /07.11.2022, 65/23.02.2023, 23/26.01.2023, 33/01.02.2023;
- Adresa nr. 581/DGJ/31.03.2023 semnată de domnul Budăi, prin care notifică CRJ că denunţă unilateral acordul de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidenţiale – motivul semnalat de domnul ministru la punctul 3 fiind acela că ”CRJ nu a blurat imaginea unor beneficiari”. Imaginile la care se referea domnul minstru erau cuprinse într-o filmare încărcată în conţinutul raportului referitor la Centrul Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz şi care îi erau destinate pentru a observa maniera în care sunt ”tratate” persoanele cu dizabilităţi de către furnizorul de servicii sociale licenţiat de ministerul pe care îl conducea;
- Domnul ministru Budăi şi secretarul de stat, domnul Vasilcoiu au anunţat într-o conferinţă naţională organizată la Bucureşti cu directorii DGASPC că ”v-am scăpat de vizitele CRJ”. Aşadar, conducerea de la cel mai înalt nivel a Ministerului Muncii nu doar că a luat act de rapoartele de monitorizare şi sesizările transmiste de CRJ dar a şi încercat oprirea în viitor a acestor activităţi, cel mai probabil cu scopul de a ascunde şi a nu permite cercetarea condiţiilor care conduc la încălcarea drepturilor omului. Pentru acest motiv, ţinând cont de activitatea organelor de cercetare penală din prezent, ne întrebăm dacă nu ar trebui cercetată şi fapta de abuz în serviciu a celor doi înalţi demnitari publici.
- Dovadă că sistemul public de asistenţă socială a fost conectat cu conducerea furnizorilor de servicii sociale privaţi din judeţul Ilfov o reprezintă şi stenogramele care circulă pe internet – angajaţii încercau intimidarea şi desfiinţarea CRJ care îi deranja. Întrucât stenogramele sunt în spaţiul public de ceva vreme, în ipoteza în care nu le-ati văzut, vi le ataşăm pentru o corectă informare”, mai indică sursa citată.
Reprezentanţii CRJ mai precizează că primul autor moral al acestor abuzuri este Marius Budăi care a încercat să ascundă faptele petrecute în „azilele groazei”, „inclusiv prin încetarea activităţii CRJ astfel încât să nu mai fie deranjat cu sesizări la care să fie nevoit să răspundă”.
„Domnule prim-ministru, dacă ministrul muncii din cabinetul dvs îşi făcea datoria, persoanele asupra cărora, din empatie, nu aţi putut să vă aruncaţi privirea, poate ca ar fi avut o şansă de a nu fi supuse unor masuri inumane şi degradante vreme de mai multe luni. Demiterea unor persoane din structura de conducere a Ministerului Muncii nu absolvă de vină conducerea principală a Ministerului Muncii, respectiv cea a d-lui Budăi. Acesta, în loc sa salveze vieţile beneficiarilor a ales să se răfuiască cu un ONG – CRJ, în speţă, din nişte motive pe care, avem încrederea ca le veţi elucida”, mai arată sursa menţionată.
Prin urmare, CRJ solicită demiterea conducerii Ministerului Muncii şi asigurarea că viitorul ministru al muncii este o persoană integră şi reia acordul de colaborare cu CRJ, adoptă de urgenţă noi proceduri legale pentru licenţierea furnizorilor de servicii sociale privaţi şi asigurarea că toate persoanele cu dizabilităţi şi toţi vârstnicii sunt trataţi cu demnitate în comunitate şi au acces la mijloace adecvate de petiţionare şi apărare a drepturilor fundamentale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...