Directorul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, şi-a înaintat demisia, luni, la doar o zi după vizita ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, la unitatea medicală suport Covid din judeţul Buzău. Danielescu s-ar fi supărat că nu a fost anunţat de vizita ministrului Sănătăţii, iar Nelu Tătaru a fost întâmpinat de primar şi managerul medical.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Surse medicale au declarat, luni, pntru News.ro, că directorul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, a demisionat, iar decizia sa ar avea legătură cu vizita de duminică a ministrului Nelu Tătaru.

Managerul unităţii medicale nu a fost anunţat de vizita ministrului Sănătăţii şi nu a reuşit să ajungă la unitatea medicală în timp util.

Ministrul Nelu Tătaru a fost întâmpinat, duminică,  la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat de primarul Sorin Cîrjan şi de directorul medical Felicia Vasile ceea ce l-ar fi deranjat pe Danielescu în contextul reproşurilor şi dispoziţiilor primite de la responsabilul de la Bucureşti.

În încercarea de a detensiona situaţia, dar şi de a-l convinge pe Danielescu să revină asupra deciziei sale radicale, primarul Sorin Cîrjan a convocat, luni după-amiază, o şedinţă de urgenţă la Spitalul Municipal.

Contactat telefonic, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, a precizat că nu poate face nicio declaraţie în acest caz, însă a precizat că va avea o nouă întâlnire cu managerul Spitalului Municipal pentru a-l convinge să se răzgândească. 

Managerul Adrian Danielescu nu a putut fi contactat pentru a explica motivele demisiei sale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.