Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional un proiect de lege iniţiat de PMP în legislatura anterioară, care îi obligă pe administratorii sau lichidatorii judiciari ai unei societăţi comerciale în insolvenţă, faliment sau lichidare să elibereze salariaţilor adeverinţele de vechime în muncă. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel încât, în cazul în care angajatorul se află în procedură de insolvenţă, faliment sau lichidare, conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, după caz, să fie obligat să elibereze salariaţilor un document care să ateste activitatea desfăşurată de aceştia, conform prevederilor alin. (5), să înregistreze şi să transmită în registrul jurnal de evidenţă a salariaţilor, încetarea contractelor individuale de muncă.

„În cazul în care angajatorul se află în procedura de insolvenţă, faliment sau lichidare, conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, după caz, este obligat să elibereze salariaţilor un document care să ateste activitatea desfăşurată de aceştia, să înceteze şi să transmită, în registrul general de evidenţă a salariaţilor, încetarea contractelor individuale de muncă”, conform iniţiativei legislative.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Petru Movilă şi Corneliu Bichineţ au iniţiat propunerea legislativă, în legislatura anterioară, şi arătau în expunerea de motive, că în Codul Muncii este reglementat modul în care angajatorii eliberează adeverinţele de vechime în muncă, stabilind că, la solicitarea unui salariat sau fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea acestuia, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă.

„În forma actuală, legiuitorul nu precizează ce se întâmplă cu angajatorii societăţilor comerciale care se află faliment, în lichidare sau în procedură de radiere. Practica actuală arată că există posibilitatea de a solicita eliberarea adeverinţei constatatoare a raporturilor de muncă de la deţinătorul autorizat al arhivei fostului angajator, însă, de cele mai multe ori, aceştia refuză, iar foştii angajaţi se găsesc în situaţia de a acţiona în judecată pentru a obţine documentele care să le demonstreze vechimea în muncă”, au precizat iniţatorii în expunerea de motive. 

Pe 4 septembrie 2019, proiectul a fost adoptat de Senat, prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.