Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că va fi aprobat un proiect privind realizarea unei platforme care să gestioneze dosarele persoanelor cu dizabilităţi. "Prin intermediul acestui sistem, cetăţenii vor putea transmite solicitări către instituţiile cu atribuţii în domeniu, online, fără a mai fi necesară prezenţa fizică la sediul acestora”, a explicat Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Un alt proiect important, dezvoltat prin fonduri europene, pentru care aprobăm astăzi cheltuielile necesare, în valoare totală de 45 de milioane de lei, se referă la implementarea Sistemului Naţional de Management privind Dizabilitatea. Astfel, va fi realizată o platformă naţională, care să gestioneze dosarele tuturor persoanelor adulte şi ale copiilor cu dizabilităţi sau ale celor care sunt la prima evaluare privind obţinerea certificatului de încadrare. Prin intermediul acestui sistem, cetăţenii vor putea transmite solicitări către instituţiile cu atribuţii în domeniu, online, fără a mai fi necesară prezenţa fizică la sediul acestora”, a afirmat Dăncilă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.
 
Ea a mai spus că astfel va fi realizată o evidenţă clară a situaţiei dosarelor persoanelor adulte cu dizabilităţi, a asistenţilor personali şi a însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi, iar instituţiile cu atribuţii în domeniu vor avea acces mult mai rapid la informaţiile de la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului pentru creşterea calităţii actului de protecţie socială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.