Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că efectivele Ministerului de Interne sunt în teren şi au intervenit prompt în urma indundaţiilor care au afectat mai multe zone din ţară. Ea a spus că a cerut ministerului să ia măsurile necesare pentru a ajuta comunităţile afectate, astfel că vor fi derulate activităţi de evaluare a pagubelor şi acordarea de sprijinului de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“În ultimele zile au fost înregistrate episoade de ploi abundente, care au înregistrat indundaţii în mai multe comunităţi, şi am văzut că prognoza pentru următoarele zile indică aceleaşi fenomente meteo. Efectivele MAI sunt în teren, au intervenit cu promptitudine şi iau toate măsurile necesare pentru a ajuta comunităţile să treacă peste aceste momente dificile, cauzate de precipitaţii”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Ea a anunţat că în localităţile afectate de inundaţii se evaluează pagubele, iar Guvernul va acorda ajutoare de urgenţă. De asemenea, premierul a solicitat MAI şi autorităţilor locale să aibă atenţie maximă în perioada următoare pentru a preveni cât mai multe situaţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Peste tot în localităţile afectate se vor derula activităţi de evaluare a pagubelor, vom centraliza aceste pagube pentru a putea cunoaşte cu exactitate ce intervenţii sunt necesare, la nivel de Guvern, şi vom continua să acordăm ajutoare de urgenţă. Am solicitat MAI şi autorităţilor locale atenţie maximă, astfel încât pentru orele şi zilele următoare să putem să prevenim cât mai mult şi să intervenim de urgenţă acolo unde se impune”, a mai adăugat Dăncilă.

Meteorologii au prelungit, marţi, avertizarea cod galben de vreme rea, anunţând în majoritatea zonelor ţării ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până miercuri seară la ora 21.00. Judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi sub cod portocaliu, de marţi, de la ora 17.00 până miercuri seară. De asemenea, până miercuri la ora 16.00, este cod galben de inundaţii în mai multe judeţe ale ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.