Guvernul a acţionat corect şi eficient şi a luat la timp măsuri pentru a preveni o epidemie de pestă porcină, susţine ministrul Agriculturii Petre Daea, ca răspuns la acuzaţiile preşedintelui Klaus Iohannis. Daea spune că o dovadă a eficienţei Guvernului este faptul că, din iulie 2017, când a fost semnalată prima contaminare cu virusul pestei porcine, şi până la începutul acestui an nu a existat niciun focar. Ministrul Agriculturii dă vina pe întârzierea aprobării rectificării bugetare, astfel că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară (ANSVSA) nu a avut bani pentru despăgubirile fermierilor ai căror porci au fost omorâţi după infectarea cu pesta porcină. „Nu aş vrea să folosim lacrimile celor care suferă pentru a câştiga procente în aprecierea publică”, a mai spus Daea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Guvernul a acţionat de fiecare dată în mod corect, rapid şi eficient, (...) şi în anul 2017 şi în cursul acestui an până la această dată. Că a acţioant rapid şi corect o constituie faptul că în 2012, la graniţa cu România, Ucraina avea focar de pestă porcină. Este primul semnal pe care noi l-am avut în evidenţă şi care ne atrăgea atenţia. Noi, Guvernul şi structurile statului, nu au stat cu mâinile încrucişate, pentru că din 2012 şi până la primul focar din România din 2017, atestă faptul că România a luat măsuri de a preveni intrarea acestui virus în ţară. (...) Ancheta epidemiologică a arătat că această contaminare a fost posibilă prin intrarea în ţară a unor produse de origine animală, care nu au fost verificate”, a declarat miercuri ministrul Agriculturii Petre Daea, într-o conferinţă de presă pe tema ultimelor măsuri luate pentru combaterea virusului pestei porcine.

Ministrul dă vina pe întârzierea aprobării rectificării bugetare pentru faptul că ANSVSA nu a acordat încă despăgubiri tuturor fermierilor ai căror porci au fost omorâţi din cauza infectării cu pesta porcină.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Tot timpul în analizele pe care le-am avut (...) am venit cu măsuri concrete, inclusiv de schimbări ale actelor normative. Din nefericire, nu suntem în situaţia de a spune ţării că le-am dat banii pentru despăgubiri întrucât s-a întârziat destul de mult şi cu efecte deosebite, rectificarea bugetară şi ANSVSA, care este unitatea de plată, practic este unitatea care are buget separat şi care operează cu aceste instrumente de despăguiri nu a putut acorda la timp banii. De aceea există această situaţie cu o diferenţă nepermis de mare între dosarele care au fost verificate pentru a fi autorizate la plata efectivă. Între 84 de dosare şi 1.600 de dosare este o diferenţă foarte mare. (...) În momentul în care se face rectificarea bugetară, când primim bani pentru ANSVSA, ANSVSA este pregătit să plătească aceste sume la cei care au dreptul”, a spus ministrul.

El face şi aluzie la declaraţiile şi criticile şefului statului la adresa Executivului, afirmând că doreşte să câştige procente în aprecierea publică.

„Nu aş vrea să folosim lacrimile celor care suferă pentru a câştiga procente în aprecierea publică. Pentru că am văzut foarte multe interpretări la oameni care nu mă aşteptam, care au condus ministere, în condiţiile în care ţara este în acestă situaţie. (...) Nu este uşor să iei porcul din coteţ şi să-l trimiţi în groapa de incinerare, dar nu avem altă posiblitate. Aceasta este procedura. Nu este simplu. Nu este simplu şi fac un apel şi vă rog să ne folosim de instrumentele pe care le avem, de acest plan şi să nu facem interpretări în fel şi chip, care afectează încrederea în autorităţi, care produce foarte multă dezordine. Este un război în ţară pe care trebuie să-l ducem după reguli foarte clare, cu oamenii pe care îi avem”, a mai spus Daea.

Întrebat despre criticile preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că Executivul a dat dovadă doar de incompetenţă pentru că nu a reuşit să ţină sub control situaţia pestei porcine, ministrul Agriculturii a spus că „nu poate să-şi demonstreze incompetenţa, ci competenţa şi acţiunea în domeniu”.

„Eu nu pot să-mi demonstrez incompetenţa. Eu îmi demonstrez şi competenţa, şi acţiunea în domeniu. E adevărat că această boală a înfrânt şi alte state, dar au reuşit să se stabilizeze printr-o regulă foarte clară şi stabilă pe care o avem şi noi. Toţi suntem interesaţi aici, de la preşedintele ţării, până la ultimul cetăţean. Toţi trebuie să ne dăm mâna, toţi trebuie să facem ce avem de făcut. A arăta cu degetul este foarte uşor”, a spus Daea.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Guvernului măsuri de urgenţă în cazul pestei porcine şi despăgubirea producătorilor, afirmând că "prinsă în lupta cu Justiţia, pentru a obţine subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană".

"Preşedintele României atenţionează Guvernul şi autorităţile competente că sunt datoare să explice cum este posibil ca, în toată această perioadă, să nu fie luate măsurile adecvate pentru izolarea şi menţinerea sub control a focarelor existente. Guvernul trebuie să explice şi măsura de eliminare, în primăvara acestui an, a inspecţiilor sanitare obligatorii în gospodării în condiţiile în care Executivul era pe deplin conştient de pericolul pestei porcine africane încă de la începutul anului 2017. De săptămâni bune, autorităţile îşi demonstrează incompetenţa în a stopa acest dezastru şi par să urmărească, de pe margine, cum acest virus se răspândeşte, fără să vedem şi măsuri adecvate, ferme şi eficiente de aducere sub control a situaţiei", se arată în comunicatul Preşedinţiei transmis miercuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.