Copilul de 6 luni al poliţistei din judeţul Gorj care şi-a împuşcat mortal mama cu arma soţului său - şi el poliţist -, apoi s-a sinucis, a murit la spital, după ce femeia îi provocase mai multe leziuni grave în zona capului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Copilul de numai 6 luni a murit duminică seară la spitalul din Târgu Jiu, în urma incidentului, având mai multe leziuni grave provocate de mama sa, înainte ca aceasta să îşi pună capăt zilelor.

Poliţista din localitatea Băleşti, care lucra agent la TF Târgu Jiu, şi-a împuşcat mortal mama cu arma soţului său, poliţist şi el, apoi s-a sinucis, dar nu înainte de a-i provoca fiului ei mai multe leziuni. IGPR precizează că  soţul femeii era poliţist în cadrul Postului de Poliţie comunal Mătăsari şi că deţinea pistolul la domiciliu, conform prevederilor legale, iar ultimul control a fost efectuat la locuinţa acestuia, la începutul acestui an.

Poliţista a fost găsită căzută, lângă uşa de la intrarea în locuinţă, cu pistolul lângă ea, iar mama acesteia într-o cameră, în pat. 

Descoperirea a fost făcută de soţul femeii, care fusese plecat la cumpărături. 

Poliţiştii fac cercetarea la faţa locului, iar trupurile femeii şi mamei sale sunt duse la IML pentru necropsie.

Femeia se afla în concediu de maternitate şi se pare că suferise o depresie severă, în urma naşterii.

Potrivit IGPR, femeia era agent de poliţie din 2006 şi fusese testată psihologic ultima dată în luna mai anul trecut, înainte de a intra în concediu maternal.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.