Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a cerut reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Prahova să facă verificări la Spitalul Orăşenesc Băicoi în urma apariţiei imaginilor cu un medic care refuză internarea unui pacient şi îi rupe fişa medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Prahova va verifica modul în care a fost acordată asistenţă medicală pacientei care s-a prezentat la camera de gardă atât la Spitalul Orăşenesc Băicoi, cât şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Controlul a fost dispus de ministrul Bodog.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Medicul Marta Coman de la camera de gardă a Spitalului Băicoi a fost filmată în ziua de Bobotează în timp ce refuză să interneze un pacient venit cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, bolnava nefiind internată acolo pentru că nu erau locuri, după cum i-a spus medicului de la Băicoi femeia care a realizat filmarea.

”Internările nu se fac de la Ploieşti către Băicoi. Aici eu hotărăsc dacă internez sau nu, nu Ploieştiul peste mine, cum nici eu nu hotărăsc peste ei”, îi spune medicul aparţinătoarei bolnavei.

"Ce aveţi astăzi, de Bobotează, să vreţi să o internaţi?", întreabă doctoriţa. La replica aparţinătoarei pacientei "Dar dumneavoastră ce aveţi cu mine?" medicul răspunde: ”Dar de ce aş interna-o eu, acuma, dacă dumneavoastră de pe data de 2 (ianuarie – n.r.) tot staţi pe drum cu ea?”.

După alte câteva minute de discuţii, timp în care aparţinătoarea îi cere medicului să îşi pună parafa pe fişa medicală şi să specifice faptul că nu o internează, asumându-şi astfel decizia, medicul se enervează şi rupe fişa pacientei.

”Sunteţi în ultimul hal! Aveţi probleme cu capul, dacă dumneavoastră tot insistaţi”, îi spune aparţinătoarei medicul Marta Coman.

În momentul în care femeia îi cere înapoi fişa, medicul o întreabă: ”Faceţi colecţii din fişele de la UPU de la Ploieşti?”.

În finalul filmării postate pe internet, când aparţinătoarea o întreabă de ce a rupt fişa pe care avea trecut tratamentul pacientei, medicul îi cere acesteia, într-un acces de furie, să îi aducă pacienta să o interneze: "Aduceţi-o să o internăm, dă-o dracului de treabă!"

Managerul Spitalului Orăşenesc din Băicoi, Andreea Irimescu, a declarat că la nivelul spitalului a fost începută o anchetă disciplinară. Ea a precizat că medicul nu este angajat al spitalului, ci doar colaborator şi că, cel mai probabil, unitatea medicală va renunţa la serviciile doctoriţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.