Managementul deşeurilor în Cluj Napoca, Huedin şi în alte 43 de localităţi din judeţul Cluj, va fi asigura de Supercom, anunţă compania, precizând că instanţa a pronunţat decizii defintive cu privire la contestaţiile formulate.
”Compania Supercom anunţă, în urma pronunţării definitive asupra contestaţiilor formulate, câştigarea contractului care prevede managementul integrat al deşeurilor inclusiv în municipiul Cluj – Napoca, oraşul Huedin şi alte 43 de localităţi din judeţ. Colectarea separată a deşeurilor, într-un sistem integrat la nivelul judeţului Cluj va permite o economie consistentă la costurile pe termen lung pentru acest tip de serviciu public. Mai mult decât atât, integrarea managementului deşeurilor la nivelul unui singur operator va garanta calitatea serviciilor şi o relaţie mult mai uşoară cu beneficiarii finali. Comunităţile din judeţul Cluj vor avea parte de o atitudine corectă, transparentă şi eficientă din partea Supercom”, informează compania.
Investiţiile companiei în proiect depăşesc 25 de milioane de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Supercom intră în parteneriat cu fiecare cetăţean al judeţului Cluj. Managementul integrat al deşeurilor presupune o responsabilitate comunitară, pe care fiecare dintre noi trebuie să o înţeleagă foarte bine. Am încredere că următorul deceniu va însemna un salt enorm înainte, atât în ceea ce priveşte colectarea separată a deşeurilor cât şi managementul integrat al acestora pentru toţi clujenii”, a declaratIlie Ciuclea, preşedintele Supercom.
Supercom, este o companie cu capital 100% românesc, unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România, fiind fondată în 1990 de către Ilie Ionel Ciuclea. Compania oferă servicii de salubrizare, colectare, depozitare şi valorificare a deşeurilor, deszăpezire, reciclare, etc. Supercom are colaborări pe termen lung cu administraţii locale din Bucureşti şi din Ilfov, Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Ialomiţa şi Cluj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.