Regia de transport în comun din municipiul Constanţa - CT Bus - introduce, din 1 decembrie, curse de noapte care vor circula cu o frecvenţă de 30 de minute. De asemenea, tot din prima zi a lunii decembrie timpii de aşteptare în staţii vor fi reduşi prin suplimentarea numărului mijloacelor de transport în comun.
Primăria Constanţa a anunţat, vineri seara, printr-un comunicat de presă, că începând de duminică, 1 decembrie, autobuzele 100, 102, 5-40, 2-43 vor circula şi în intervalul orar 11:30-05:00, cu o frecvenţă de 30 de minute.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În urma unui sondaj realizat împreună cu locuitorii oraşului am luat decizia împreună cu municipalitatea să introducem trasee de noapte. O nevoie reală pe timpul verii care se aplică şi pe întreg cuprinsul anului. Traseele cunoscute, 100, 102, 5-40, 2-43 vor avea curse de noapte. Autobuzele vor circula după programul uzual, din 30 în 30 de minute. Venim astfel în sprijinul constănţenilor care ne-au cerut acest lucru, pentru cei care se deplasează către gară sau vin de la gară către casă sau merg la serviciu şi au un program care se termină pe parcursul nopţii”, a declarat Bogdan Niţă, directorul CT Bus.
În plus, pentru reducerea timpul de aşteptare în staţii, tot începând din 1 decembrie, CT Bus suplimentează numărul mijloacelor de transport în comun din oraş. Astfel, pe principalele trasee se vor introduce încă 17 autobuze faţă de cele 134 care operează în prezent.
Aceste măsuri se aplică şi în zilele de sâmbătă şi duminică.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.