Mii de persoane sunt aşteptate la procesiunea de Bobotează de la Constanţa, care va avea loc, joi, în jurul prânzului, urmând a se pleca de la Catedrala Arhiepiscopală până în Portul Tomis acolo unde se va desfăşura slujba de Sfinţire Mare a apei. Garda de Onoare, formată din militari ai Forţelor Navale şi Muzica Militară a Forţelor Navale, va însoţi această procesiune. Primăria Constanţa a anunţat instituirea unor restricţii de circulaţie pe traseul procesiunii şi în Portul Tomis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că joi, de la ora 8.15,  va fi oficiată Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. Apoi, de la ora 11.25, are loc tradiţionala Procesiune de Bobotează, de la Catedrală până în Portul Tomis, unde, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de Sfinţire Mare a apei. La sfârşitul acesteia, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului, iar mai mulţi tineri vor sări pentru a le aduce la mal. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La finalul ceremoniei, apa sfinţită din sticlele îmbuteliate va fi împărţită credincioşilor. 
 
 
Forţele Navale au transmis că marinarii militari participă la activităţile prilejuite de sărbătoarea religioasă a Botezului Domnului.
 
“După oficierea slujbei religioase la catedrala constănţeană de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, Garda de Onoare constituită din militari ai Forţelor Navale şi Muzica Militară a Forţelor Navale vor însoţi tradiţionala procesiune religioasă, de la catedrală până în portul Tomis, unde un sobor de preoţi va oficia slujba de sfinţire a apei, iar scafandrii militari vor asigura buna desfăşurare a activităţii cu două ambarcaţiuni tip <<Bombard>>”, au anunţat Forţele Navale. 
 
Cu prilejul acestei manifestări religioase vor fi instituite restricţii de circulaţie. Astfel, Primăria Constanţa a anunţat că sunt interzise circulaţia şi parcarea autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, tronsonul delimitat de strada Marinei şi strada Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, strada Marinei şi Portul Tomis. 
 
 
Spaţiul de desfăşurare a evenimentului va fi delimitat de către organizatori astfel încât traseele de afluire şi defluire vor fi semnalizate corespunzător, a mai precizat Primăria Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.