Aproximativ 35.000 de turişti sunt aşteptaţi să sosească pe litoral în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai, iar aceştia trebuie să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2. Cluburile vor fi închise în această perioadă, circulaţia nu va fi permisă după ora 22.00, cu excepţia nopţii de Înviere, iar atunci doar pentru cei care doresc să meargă la biserică. De asemenea, doar terasele vor fi deschise, iar magazinele se vor închide la ora 21.00.
Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Răducan, a declarat, pentru News.ro, că hotelierii de pe litoral au pregătit 25.000 de locuri de cazare pentru această minivacanţă.
"Telefoane au fost foarte multe de la turişti, dar atâta timp cât ele nu sunt confirmate prin plata unui avans rămân la stadiul de informări. Foarte puţine hoteluri au primit şi garanţia că vor veni turişti. Dacă ar fi să ne luăm după rezervările telefonice, aproape toate locurile sunt ocupate. Sunt pregătite în jur de 25.000 de locuri. Chiar şi în sudul litoralului, unde în alţi ani turiştii nu veneau în această perioadă, sunt rezervări telefonice. Dar cât timp nu sunt garantate cu o carte de credit sau prin plata unui avans nu ştim până nu vin turiştii. Ne dorim şi suntem pregătiţi să primim aceşti turişti, 25.000 de locuri în unităţile de cazare clasificate, pe lângă acestea probabil încă 5-10.000 vor veni în unităţi neclasificate, apartamente private, număr pe care nu îl putem cuantifica”, a declarat Dragoş Răducan.
El a precizat că este un an atipic, în care turiştii nu vor avea voie să circule după ora 22.00, iar cluburile vor fi închise.
"La Vama Veche nu ştiu dacă se vor putea aplica restricţiile la nivelul la care se vor aplica în Mamaia. Este un test pentru toată lumea, e importantă atitudinea civică din partea turiştilor, dacă vor respecta interdicţia de circulaţie după ora 22.00. Este un an atipic. În Mamaia vor fi închise cluburile, iar distracţia se va muta probabil pe timp de zi”, a explicat Dragoş Răducan.
Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat pentru News.ro că turiştii care vin pe litoral în această minivacanţă trebuie să ştie că doar terasele vor fi deschise, nu şi restaurantele la interior, iar cluburile nu vor funcţiona.
"Situaţia epidemiologică este pe un trend bun în momentul faţă. La nivelul municipiului Constanţa în urmă cu o săptămână am constatat pentru 14 zile pragul de peste 3 la mie cu măsurile aferente, cele mai de efect fiind legate de funcţionarea unităţilor de alimentaţie publică doar în regim terasă, bineînţeles restricţia de circulaţie pe timp de noapte intră în vigoare la ora 22.00, magazinele funcţionează până la ora 21.00. Unităţile de prepare şi servire a mesei funcţionează tot până la ora 22.00 şi sâmbătă seara restricţia de circulaţie nu se va aplica până la ora 5 dimineaţă pentru cei care intenţionează să participe la slujbă. Cluburile vor fi închise”, a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu.
El a precizat că efective de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali vor supraveghea în această perioadă staţiunile de pe litoral şi vor verifica dacă sunt respectate măsurile pentru prevenirea şi combaterea Sars-Cov-2. Astfel, turiştii nu vor avea voie să se mai plimbe pe plajă sau pe faleză după ora 22.00, singura excepţie de la această măsură fiind în noaptea de Înviere şi doar pentru cei care merg la biserică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.