Consiliul Judeţean Cluj anunţă că au început lcurările de reabilitare a ansamblului-clădire Castel Bánffy şi a parcului-monument din localitatea Răscruci, comuna Bonţida, valoarea proiectului, finanţat din fonduri europene, depăşind 27,6 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”E o veste bună pentru clujeni, a început reabilitarea castelului din Răscruci. Valorificarea acestui obiectiv arhitectural cu o importanţă istorică şi culturală deosebită pentru judeţul Cluj şi pentru întreaga Transilvanie va creşte semnificativ atractivitatea zonei din punct de vedere turistic şi va impulsiona dezvoltarea locală”, a transmis, miercuri, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Cu o valoare de 27.670.836 lei fără TVA şi un termen de execuţie de maxim 24 de luni, lucrările de restaurare şi conservare a ansamblului monument istoric vizează atât zidurile interioare şi exterioare, compartimentările, finisajele, instalaţiile de utilităţi cât şi componentele artistice: tâmplăriile, ornamentica, finisajele din lemn şi lemn pictat, mobilierul cu valoare istorică, şemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripţiile, etc.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În final, proiectul prevede transformarea castelului într-un Centru Cultural reprezentativ pentru judeţul Cluj, astfel că, la etajul imobilului va fi amenajată o bibliotecă/mediatecă, o sală multifuncţională pentru activităţi culturale, o sală de curs de mici dimensiuni, un birou de cercetare şi unul administrativ, precum şi grupuri sanitare. Totodată, la subsol va fi organizat un spaţiu expoziţional. În ceea ce priveşte restaurarea parcului castelului, o componentă importantă o va reprezenta amenajarea lacului din incintă. În acest sens, va fi construit un ponton din lemn, va fi refăcut porumbarul din mijlocul lacului şi fântâna arteziană, va fi edificat un pod peste canal, respectiv alte două poduri pentru şanţul de evacuare a apei lacului, vor fi amenajate accesele auto şi pietonale, etc”, a transmis Consiliul Judeţean Cluj.

De altfel, vor fi consolidate alte trei imobile ce vor avea destinaţia de clădiri conexe necesare deservirii castelului.

 

Consiliul Judeţean Cluj îşi propune prin intermediul acestei investiţii realizarea unui Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare şi dotare şi cu funcţiuni care să permită organizarea de evenimente culturale precum şi vizitarea de către publicul larg.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.