Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu susţine că a fost interpelat de reprezentanţii asociaţiilor civice ieşene privind unele întârzieri apărute la proiectul autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, el precizând că va avea o discuţie cu ministrul Grindeanu pe acest subiect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Urtoi a scris duminică pe Facebook că după afirmaţia ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu că este "moderat optimist" în legătură cu realizarea capetelor de pe tronsonul Târgu Mureş-Târgu Neamţ de pe A8 a fost interpelat imediat, într-o şedinţă de criză de către colegii de la asociaţia Împreună Pentru A8 şi Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cele două asociaţii l-au susţinut pe ieşeanul Cătălin Urtoi să ocupe funcţia de consilier al Ministrului Transporturilor.
 
Cătălin Urtoi susţine că luni va avea o discuţie cu ministrul Sorin Grindeanu, el precizând că va face în continuare toate demersurile pentru ca acest proiect să nu rateze PNRR.
 
"Doar că poziţia mea nu este una executivă sau decizională. În acest moment decizia este la CNAIR! Eu dacă aş fi fost directorul general CNAIR aş fi eliminat în primul rând timpii care se pierd în luarea unor decizii şi care stau în semnătura şefului sau aş fi grăbit decizia juridică pe contractul cu Acciona (firma care a efectuat studiul de fezabilitate pe tronson montan al autostrăzii A8 – n.r.). Şi uite aşa trece timpul, iar proiectul acesta riscă să piardă finanţarea PNRR. Ştiu că sunt urmărite postările mele şi sper ca mâine să nu mi se închidă uşile pe la CNAIR", a afirmat Cătălin Urtoi.
 
Totodată, consilierul ministrului Transporturilor a afirmat că el nu şi-a sacrificat zilele departe de casă "pentru a asista la o tragere de timp într-un stil pur românesc".
 
Pe de altă parte, Irinel Bucur, reprezentant al asociaţiei Împreună pentru A8 a scris pe Facebook că PNRR înseamnă bani mulţi, iar dacă unii funcţionari pun în pericol aceste proiecte atunci să plece din funcţii şi să fie traşi la răspundere.
 
Totodată, reprezentantul societăţii civile ieşene susţine că dacă graficul privind realizarea documentaţiilor pentru A8 nu va fi respectat, atunci vor fi iniţiate acţiuni de protest.
 
Întrebat sâmbătă într-o emisiiune la Digi24 câţi kilometri va avea România realizaţi, în anul 2026, din totalul asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ministrul a răspuns: „Sper ca toţi". 
 
„A 7 sunt convins că va fi cap-coadă (...), autostrada Transilvania merge, pe capetele din A 8 sunt moderat-optimist, pentru că acolo vorbim de un studiu de fezabilitate pe întreg tronsonul care are studiu şi de impact de mediu ceea ce înseamnă inclusiv traversarea Carpaţilor prin anumite zone de rezervaţie naturală şi de aia am această rezervă. Dar Transilvania da, A7 da", a explicat Grindeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.