Reprezentanţii Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) şi cei ai companiilor co-fondatoare MHP Consulting Romania, Porsche AG şi NTT DATA Romania aniversează 10 ani de parteneriat de succes între mediul academic şi cel economic, 10 ani dedicaţi viitorilor lideri din domeniul tehnologiei. În cadrul acestui parteneriat peste 900 de studenţi şi masteranzi au beneficiat de aceste programe de studiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat, acest parteneriat inovator a însemnat o premieră la nivel naţional: primul program de studiu în domeniul Informaticii cu predare în limba germană, oferindu-le absolvenţilor oportunităţi remarcabile de carieră şi un viitor promiţător în industria IT.
Cu un start de succes în 2014, prin programul Studiu în Informatică în Limba Germană, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică a UBB, parteneriatul s-a extins in 2018 cu lansarea Programului de Masterat „Sisteme Informatice Avansate: Modelare, Proiectare, Dezvoltare”, în cadrul aceleiaşi facultăţi. În 2022 se extinde acest parteneriat cu alte două programe de studiu în limba germană, de această dată în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerii (FSEGA), tot din cadrul UBB – ”Administrarea Afacerilor” (la nivel de licenţă) şi „Management Internaţional” (la nivel de master). 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 ”După înfiinţarea subsidiarei MHP Consulting Romania, una dintre misiunile noastre principale a fost susţinerea mediului academic. Privind în urmă, consider că aceasta a fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua, deoarece între mediul academic şi cel de business există o relaţie de interdependenţă, în care mediul privat asimilează tot ce produce mediul academic. Educaţia şi conceptul de excelenţă în pregătire ocupă un loc important în cultura întregului grup MHP. Din perspectiva noastră, educaţia trebuie să fie parte integrantă din orice viziune orientată către un viitor mai bun”, a declarat Bernd Otto Hörmann, CEO MHP Consulting Romania. 
El a adăugat că ”fiecare ocazie de a discuta direct cu studenţii reprezintă un moment special pentru mine. Îmi face plăcere să îi cunosc, să schimbăm idei cu privire la preocupările lor şi sunt adesea impresionat de abilităţile lor, nu doar în domeniul tehnic, ci şi în cel antreprenorial. Sunt inspirat de ambiţia şi dorinţa lor de a-şi lăsa amprenta asupra viitorului, prin inovaţie”.
Bernd Otto a mai afirmat că se bucură că acest parteneriat a ajuns în cel de-al zecelea an şi îşi doreşte continuarea acestuia deoarece contribuie la creşterea şi formarea de talente. 
NTT DATA România marchează, alături de companiile partenere, 10 ani de susţinere constantă a programelor de educaţie în limba germană, din cadrul UBB. 
”Pentru NTT DATA România este un moment important, de confirmare a unui parteneriat solid care a început în urmă cu un deceniu. Este un proiect vizionar, pe termen lung, ale cărui rezultate sunt vizibile în timp. Aproape 1.000 de studenţi şi masteranzi au beneficiat de acest program de studiu şi au reuşit să-şi pună bazele carierei lor profesionale prin dobândirea de competenţe tehnice şi îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbă germană. 
Noi vom rămâne alături de UBB şi vom continua să susţinem educaţia pentru toţi studenţii clujeni care vocaţional aleg programele de educaţie tehnică în limba germană”, a declarat Maria Metz, CEO NTT DATA România. 
Potrivit reprezentanţilor UBB, programul de Informatică în limba germană este unul dintre cele mai de succes iniţiative ale universităţii şi se remarcă printr-o colaborare exemplară între mediul universitar şi companiile private. De-a lungul anilor, programul a atras finanţări de peste 600 mii euro din partea sectorului privat şi a educat peste 900 de studenţi şi masteranzi, devenind astfel unul dintre cele mai inovatoare programe de studiu oferite în limba germană la UBB.
Linia de studiu în limba germană dispune de propriul hub de inovare, sub brandul Science Café, prin intermediul căruia s-au derulat peste 50 de proiecte în colaborare cu companii şi universităţi partenere. Acest hub de inovare este dedicat studenţilor de top care studiază în limba germană. 
„Dezvoltarea programului de Informatică în limba germană a avut loc în strânsă colaborare cu partenerii săi strategici, MHP Consulting Romania, Porsche AG, NTT DATA Romania, care au devenit angajatori de top pentru absolvenţii programului. Această colaborare, bazată pe excelenţă, este o premisă deosebită pentru continuarea colaborării pe viitor, facilitând crearea de proiecte inovatoare şi oferind studenţilor acces la resurse şi expertiză de înaltă calitate. În plus, sinergia dintre UBB şi companiile co-fondatoare nu doar că îmbunătăţeşte experienţa educaţională a studenţilor, ci şi contribuie la dezvoltarea industriei IT prin formarea unor profesionişti bine pregătiţi, capabili să răspundă cerinţelor complexe ale pieţei globale", declară Conf. Univ. Dr. Christian Săcărea, prorector UBB.
Colaborarea continuă dintre cele trei entităţi asigură, de asemenea, un flux constant de inovaţie şi adaptare la noile tehnologii, menţinând programul la standarde internaţionale şi consolidându-i reputaţia de lider în domeniul educaţiei IT în limba germană.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.