Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, joi, intensificarea activităţilor de informare şi vaccinare în comunităţile rurale cu ajutorul caravanelor. În acest sens a fost organizat un atelier online destinat consolidării proceselor de operaţionalizare a caravanelor. Specialiştii anunţă că o mare parte a populaţiei rămâne nevaccinată şi neprotejată împotriva posibilelor rezultate severe ale bolii, mai ales în mediul rural.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, 27 ianuarie a.c., peste 80 de experţi români în sănătate publică şi medici de familie din toate judeţele, implicaţi în derularea campaniei de vaccinare din ţară, au participat la atelierul online destinat consolidării proceselor de operaţionalizare a caravanelor de informare şi vaccinare împotriva COVID-19 în zonele rurale. Evenimentul a fost organizat de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA)”, a transmis, joi, CNCAV.  

Sursa citată a precizat că, potrivit datelor existente la data de 26 ianuarie, 7.958.915 persoane din România s-au vaccinat cu schemă completă, ceea ce reprezintă 47,09% din totalul populaţiei eligibile cu vârsta peste 12 ani.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Cu toate acestea, o mare parte a populaţiei rămâne nevaccinată şi astfel neprotejată împotriva posibilelor rezultate severe ale bolii COVID-19, populaţie aflată în special în zonele rurale”, a transmis CNCAV.  

”Acest demers se înscrie în seria acţiunilor de informare privind beneficiile şi importanţa vaccinării, prin mesaje adaptate fiecărei comunităţi, care să integreze şi să ţină cont de principalele bariere la vaccinare pe care oamenii încă le au. Ne dorim, în felul acesta, promovarea campaniei de vaccinare în beneficiul sănătăţii publice, prin implicarea activă a tuturor „actorilor” relevanţi de la nivelul comunităţii, care pot schimba percepţia oamenilor asupra vaccinării. Pentru acest lucru, este determinant să ştim pe cine ne putem baza la nivel local, cum putem valorifica la maximum informaţiile ştiinţifice şi, nu în ultimul rând, este esenţial să cunoaştem bine comunitatea căreia ne adresăm, cu toate particularităţile ei culturale, religioase şi demografice”, a declarat Col. Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). 

La rândul său, directorul ECDC a precizat că este crucială creşterea ratei de vacicnare.  

”Creşterea ratei de vaccinare este crucială pentru protejarea la nivel individual şi de comunitate faţă de consecinţele severe ale COVID-19. Cu toate acestea, o campanie de vaccinare de succes necesită o înţelegere şi un răspuns adecvat referitor la convingerile, preocupările şi aşteptările populaţiei. Ne bucurăm să lucrăm cu autorităţile sanitare din România pentru abordarea barierelor de vaccinare din comunităţile cu rată de imunizare sub-optimală, într-un efort comun de accelerare a campaniei de vaccinare şi protejare a populaţiei”, a declarat Dr. Andrea Ammon, Director ECDC. 

CNCAV anunţă că îşi propune să consolideze raza de acoperire a programului naţional de vaccinare împotriva COVID-19 în rândul populaţiei rurale, prin intensificarea informării şi a organizării caravanelor de vaccinare. 

”Caravanele vor fi operaţionalizate pentru conectarea cu grupurile ţintă, ascultarea şi intermedierea comunicării cu liderii locali de opinie, pentru a oferi comunităţilor informaţii adaptate, uşor de înţeles şi corecte din punct de vedere ştiinţific privind vaccinarea împotriva COVID-19. De asemenea, caravanele vor aduce echipele de vaccinatori mai aproape de comunităţi, iar acestea vor acoperi cererile venite din partea cetăţenilor care aleg vaccinarea în beneficiul individual şi colectiv”, a mai transmis CNCAV.  

Potrivit Comitetului, scopul atelierului de lucru este de a se asigura accesul facil la vaccinare pentru populaţia comunităţii, de a înţelege şi de a promova comportamente pentru încurajarea acceptării şi adoptării vaccinării împotriva COVID-19 în rândul populaţiei vizate.  

”Evenimentul organizat de ECDC în parteneriat cu CNCAV, MS şi INSP a avut ca scop buna implementare la nivelul autorităţilor locale a instrumentelor de sănătate publică cu abordările şi metodele de planificare necesare pentru lansarea eficientă a caravanelor rurale.  De asemenea, atelierul a prezentat participanţilor noi soluţii de îmbunătăţire a înţelegerii preocupărilor, întrebărilor şi convingerilor comunităţilor cu privire la vaccinare, care ar putea avea un impact asupra motivaţiei populaţiei de a se vaccina”, a mai transmis CNCAV.  

În mod similar, experţii în schimbarea comportamentului de la ECDC au oferit informaţii despre modul în care personalul din domeniul sănătăţii publice poate identifica şi colabora mai bine cu liderii de opinie locali, pentru a promova acceptarea vaccinurilor împotriva COVID-19.  

În plus, s-au elaborat şi dezbătut planuri de acţiune pe tot parcursul sesiunilor practice alocate. Aceste documente au urmărit şi includerea unor aspecte cu caracter de detaliu, cum ar fi resursele necesare bunei desfăşurări a activităţilor, situaţiile şi provocările care pot apărea pe parcursul evenimentelor organizate. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.