Comisia pentru muncă a Camerei a adoptat marţi un raport favorabil pe proiectul de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă 123/2020 privind alocaţiile de stat pentru copii, în forma venită de la Senat. Astfel, alocaţiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei. Iniţiativa legislativă urmează să primească votul final în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public. Niciuna dintre prevederile şi niciuna dintre propuneri nu se referea la micşorarea alocaţiilor. Ceea ce a fost astăzi adoptat în Comisia de muncă şi protecţie socială confirmă punctul de vedere al Guvernului României şi este ritmul de creştere al alocaţiilor. A fost modificat similar cu amendamentele adoptate în Senat, indexarea de la 20% care urma să aibă loc în iulie anul acesta cu indexarea cu rata inflaţiei de la 1 ianuarie 2022„, a declarat, marţi la Parlament, preşedinta comisie pentru muncă a Camerei, deputata USR PLUS Oana Ţoiu.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Deputata USR PLUS a mai spus că estimativ ar putea creşte alocaţia cu un pic peste 10 lei, de la 1 ianuarie 2022.
 
Camera Deputaţilor este for decizional pe acest proiect de lege. În cazul adoptării, legea merge la promulgare. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.