Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, îndeosebi în zona montană înaltă, valabilă de vineri dimineaţă, de la ora 8.00, până sâmbătă la aceeaşi oră. La munte, vântul va sulfa cu 80 – 100 de kilometri la oră, iar în zonele joase cu 50 – 55 de kilometric la oră.
Potrivit meteorologilor, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, unde de rafalele vor depăşi 80-100 de km la oră, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
De asemenea, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile, iar în restul zonei montane precipitaţiile vor fi mixte, favorizând depuneri de polei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Meteorologii anunţă că intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu rafale, în general, de 50 - 55 de km la oră.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.