Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune, după şedinţa de miercuri, restricţionarea circulaţiei între orele 22.00 şi 05.00 şi reducerea la 70% la capacităţii în unităţile de cazare. De asemenea, specialiştii propun prelungirea stării de alertă. Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă.
UPDATE „A fost aprobată şi prelungirea stării de alertă. Colegii mei îmi spun că deja aţi văzut detaliile, prin hotărârea CNSU. Există o modificare importantă aceea referitoare la circulaţia pe timpul nopţii – se reduce de la ora 23.00 la ora 22.00. Deci se introduce această restricţie. În rest măsurile rămân cam aceleaşi. Aceasta este din punctul meu de vedere cea mai importantă măsură”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.
ŞTIREA INIŢIALĂ ”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 10 martie 2021,
Hotărârea numărul 16, prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României”, a transmis, miercuri, CNSU.
Totodată, specialiştii au transmis un set de
măsuri care ar trebui respectate pe durata stării de alertă.
De asemenea, prin această hotărâre, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.
”Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora”, a mai transmis CNSU:
Sunt vizate de această măsură spaţiile de cazare dispuse în următoarele localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Buşteni şi Sinaia din judeţul Prahova; Băile Tuşnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din judeţul Harghita; Borşa şi Cavnic din judeţul Maramureş; Poiana Braşov, Predeal şi Bran din judeţul Braşov; Sovata din judeţul Mureş;
Vatra Dornei din judeţul Suceava; Voineasa din judeţul Vâlcea; Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din judeţul CaraşSeverin; Arieşeni din judeţul Alba; Durău din judeţul Neamţ; Novaci-Rânca din judeţul Gorj; Păltiniş din judeţul Sibiu; Stâna de Vale din judeţul Bihor; Straja din judeţul Hunedoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.