Executivul a aprobat, joi, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede reglementări privind acordarea şi decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, inclusiv a activităţilor cuprinse în cadrul programelor naţionale de sănătate, începând cu data de 15 mai 2020. CNAS a trimis precăziri despre toate măsurile care rămân în vigoare după data de 15 mai pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, până la data de 30 septembrie 2020, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare.

”Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8  consultaţii pe oră. De asemenea, se păstrează prescripţiile la distanţă, iar medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate”, a precizat CNAS, într-un comunicat de presă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Începând cu data de 15 mai, se menţin şi mare parte din reglementările privind modalitatea de acordare a concediilor medicale care au fost valabile pe perioada stării de urgenţă, până la data de 30 septembrie 2020.

”Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie. Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanţi către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către  angajatori/case de asigurări de sănătate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă”, se mai arată în document.

Potrivit sursei citate, în bugetul FNUASS vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a  concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie,  respectiv instituţionalizată, la o locaţie declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, precum şi pacienţilor diagnosticaţi cu infecţia COVID-19.

Pentru toate tipurile de concedii medicale, modul de acordare a certificatelor de concediu medical şi durata acestora sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

“Am considerat necesară prelungirea acestor măsuri pentru a limita pe cât posibil deplasarea la furnizori sau la casele de asigurări de sănătate a asiguraţilor care au nevoie de  diverse documente în vederea accesării serviciilor medicale necesare, precum şi pentru a asigura distanţarea socială şi, implicit, siguranţa pacienţilor. Tot în acest sens, este necesară şi menţinerea valabilităţii unor documente pentru anumite perioade, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice. Vom rămâne în stare de alertă, vom ţine cont de clasificarea spitalelor pe nivele de risc, vom evalua situatia şi vom lua toate măsurile necesare ca pacienţii să beneficieze de serviciile medicale necesare în condiţii de siguranţă”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

Toate serviciile medicale şi farmaceutice vor fi acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate până la data de 30 iunie 2020 fără să fie necesară utilizarea cardului naţional de sănătate.

”După data respectivă va fi mentinută această reglementare până la 30 septembrie 2020 pentru serviciile acordate în medicina primară şi ambulatoriul de specialitate. Pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către  furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente va fi realizată o evaluare în urma căreia se va stabili dacă va fi oportună introducerea, după data de 30 iunie, a obligativităţii utilizării cardului naţional de sănătate”, a mai precizat CNAS.

De asemenea, casele de asigurări de sănătate decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional până la data de 30 iunie 2020, urmând a fi evaluată situaţia pe acest tip de servicii medicale, pentru a stabili dacă această masură necesită să fie implementată în continuare.

Actul normativ aprobat joi mai prevede şi că serviciile medicale şi medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, până la data de 30 septembrie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.