Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează că în asistenţa medicală primară şi în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate nu va fi utilizat cardul naţional de asigurări de sănătate până la 30 septembrie, iar pentru celelalte specialităţi serviciile medicale acordate vor fi validate cu cardul începând din 1 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit CNAS, Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede condiţiile de acordare a serviciilor medicale începând cu 15 mai, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Actul normativ completează HG nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019.

Astfel, Hotărârea de Guvern prevede obligaţia furnizorilor de servicii medicale ca, până la 15 iunie, să facă dovada acreditării /înscrierii în procesul de acreditare, prin transmiterea/depunerea documentelor doveditoare la casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei au fost prevăzute o serie de măsuri în vigoare până la 30 septembrie.

"Astfel, medicii din spital pot elibera, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu, pentru o perioadă de până la 90 de zile, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile", arată CNAS.

De asemenea, documentele necesare să fie prezentate de asigurat la casele de asigurări de sănătate pentru obţinerea unor drepturi pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau prin depunerea acestora de orice altă persoană, cu excepţia reprezentanţilor legali ai furnizorilor şi a persoanelor care desfăşoară activitate la nivelul acestora. Mijloace electronice de comunicare se pot folosi şi pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate necesare asiguraţilor. Nu mai este necesară prezentarea biletului de trimitere pentru serviciile medicale acordate în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare, precum şi pentru îngrijirile paliative în ambulatoriu.

Potrivit CNAS, medicii de familie pot prescrie medicamente din Lista de medicamente aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru care există restricţii de prescriere, astfel încât asiguraţii să poată beneficia la timp de medicaţia necesară. Astfel, medicii de familie pot iniţia tratamentul specific şi în absenţa unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru medicamentele notate cu * din Lista de medicamente compensate şi gratuite.

De asemenea, medicul de familie poate emite prescripţie medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului (scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere) şi pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgenţă erau prescrise de către medicii specialişti. Fac excepţie medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi.

CNAS mai arată că serviciile medicale prevăzute în pachetul de bază, acordate în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, precum şi serviciile conexe furnizate de psiholog si logoped, pot fi efectuate şi de la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră.

"Pentru a limita riscul iminent asupra stării de sănătate a populaţiei, în asistenţa medicală primară şi în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate nu va fi utilizat cardul naţional de asigurări de sănătate până la data de 30 septembrie 2020, iar pentru celelalte specialităţi serviciile medicale acordate vor fi validate cu cardul naţional de asigurări de sănătate începând cu data de 1 iulie 2020", precizează CNAS.

De asemenea, nu este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS), în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale şi îngrijirilor la domiciliu, respectiv a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, înregistrate/eliberate off-line.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.