Traficul pe aeroporturile din Bucureşti se desfăşoara normal, în condiţii de vizibilitate redusă, a anunţat marţi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care precizează că avioanele au înregistrat întârzieri la decolare, în general de 30-40 minute, dar şi la aterizare, din cauza ceţii.
"Din cauza ceţii şi a operaţiunilor de degivrare s-au înregistrat întârzieri la decolare, în general de 30-40 minute, dar şi la aterizare. Este posibil ca, din cauza vizibilităţii reduse, unii operatori aerieni să ia decizia anularii unor curse", arată CNAB într-un comunicat.
Compania le recomandă pasagerilor să verifice situaţia zborului lor.
"În consecinţă, recomandăm pasagerilor să verifice, la companiile aeriene, situaţia zborului lor", mai informează compania.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.