Clujenii care au ales să protesteze faţă de modificarea legilor Justiţiei mergând pe jos până în Bucureştii, unde speră să ajungă la mitingul care va fi organzat în 20 ianuarie, au parcurs până acum peste 100 de kilometri din traseul de aproximativ 450 de kilometri. Vineri seară, protestatarii au ajuns la Târgu Mureş, spunând că pe traseu li s-au alăturat alţi oameni şi au fost întâmpinaţi în localităţi cu ceai, cafea şi sandviciuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul şi iniţiatorul protestului “Marşul Speranţei”, Sorin Bobiş, a anunţat pe Facebook că grupul a ajuns cu bine la Târgu Mureş, în a treia zi de când a pornit la drum din Cluj-Napoca.

Participanţii au parcurs peste 100 de kilometri pe jos, adică aproape un sfert din cei aproximativ 450 de kilometri până în Capitală.

“S-a încheiat şi a treia zi. O zi liniştită, lipsită de complicaţii. Am ajuns la Târgu Mureş unde am fost aşteptaţi de un grup de manifestanţi. Oameni frumoşi care sunt în stradă încă de la începutul anului trecut”, a scris Sorin Bobiş.

Sâmbătă dimineaţă, grupul a pornit spre Sighişoara.

"Va fi o zi plină de surprize. Şi-au anunţat participarea mulţi prieteni. Va fi o etapă grea. Vom încerca să ajungem la Sighişoara”, a mai scris liderul grupului.

Participanţii s-au declarat impresionaţi de cum au fost întâmpinaţi pe traseu, spunând că au fost serviţi cu ceai, cafea şi sandviciuri, inclusiv de către reprezentanţii unor primării.

Grupul parcurge peste 40 de kilometri pe zi, iar participanţii speră că în 20 ianuarie vor putea fi în Capitală pentru protestul de amploare programat în Piaţa Universităţii. Acţiunea este intitulată "Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre” şi sunt chemaţi manifestanţi din toată ţara.

Iniţiatorul “Marşului Speranţei” este un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989. Acestuia i s-a alăturat unul dintre fiii săi, în vârstă de 18 ani, doi nevăzători şi un cetăţean francez, stabilit de mai mulţi ani în ţară, fiind căsătorit cu o româncă.

Înainte de plecare, Sorin Bobiş a declarat că a ales această formă de protest pentru a le atrage atenţia în primul rând bucureştenilor, pe care îi invită la protestul de sâmbăta viitoare. “Dacă noi putem face un efort de a merge 10 – 11 zile pe jos, bucureştenii pot coborî de blocuri în ziua protestului şi să ni se alăture. Aveam 23 de ani când am participat la Revoluţia din 1989, iar acum simt că ce am câştigat atunci s-a pierdut pe drum”, a spus iniţiatorul “Marşului Speranţei”.

Francezul participant la protest, care se ocupă de agricultură în Cluj, poartă steagul ţării sale şi a declarat că a simţit nevoia să se alăture grupului pentru că trăieşte de 15 ani în România şi doreşte “să meargă ţara pe drumul cel bun”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.