Circulaţia feroviară a fost oprită, vineri seară, pe două tronsoane din judeţul Teleorman, din cauza unui incendiu de vegetaţie izbucnit în zona staţiei Roşiori Nord. Patru trenuri au fost oprite în gări pe durata intervenţiei pompierilor.
UPDATE - ”La ora 22:30 a fost reluată circulaţia trenurilor între staţiile Atârnaţi - Roşiori Nord, pe ambele fire, şi între Măldăeni şi Roşiori Nord, pe Firul II. Cele 4 trenuri staţionate temporar au fost reînscrise în circulaţie”, a transmis Oana Brânzan.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, circulaţia feroviară este oprită temporar, pe ambele fire, între staţiile Atârnaţi - Roşiori Nord şi pe firul II, între staţiile Măldăeni - Roşiori Nord, din cauza unui incendiu de vegetaţie care se manifestă în apropierea căii ferate, la intrarea şi ieşirea din staţia Roşiori Nord.
”Pompierii militari au interzis circulaţia trenurilor pe cele două distanţe pentru a se asigura accesul autoutilitarelor de stingere a focarelor. Precizăm faptul că trenurile R-E 10093 (Bucureşti Nord - Roşiori Nord), R-E 11615 (Bucureşti Nord - Craiova), IR 1836 (Cluj-Napoca - Bucureşti Nord) şi R 9388 (Craiova - Roşiori Nord) vor staţiona, pe durata intervenţiilor desfăşurate de pompierii militari, în gările Rădoieşti, Atârnaţi şi Măldăeni. Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Craiova va depune toate eforturile necesare pentru reînscrierea operativă în circulaţie a celor 4 trenuri, staţionate temporar, însă această măsură se poate aplica doar după finalizarea intervenţiilor de lichidare a tuturor focarelor, intervenţii care au drept scop menţinerea siguranţei pe calea ferată”, a transmis sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.