Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri, că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care sunt îndeplinite încă două jaloane din PNRR, unul care vizează ”o conectare directă, mult mai eficientă, a învăţământului superior românesc la cerinţele pieţei muncii” şi altul privind reglementarea serviciilor complementare de tip ludotecă/locuri de joacă în localităţile în care capacitatea creşelor/grădiniţelor este deficitară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cîmpeanu a scris pe Facebook că Ordonanţa de Urgenţă prin care România îndeplineşte încă două jaloane PNRR a fost adoptată şi se creează cadrul legal care permite accesarea fondurilor europene în relaţie directă cu obţinerea de rezultate în implementarea reformelor şi investiţiilor publice, stabilite prin Componenta 15-Educaţie.

”Prin îndeplinirea primului jalon se va putea realiza o conectare directă, mult mai eficientă, a învăţământului superior românesc la cerinţele pieţei muncii, corelat cu îmbunătăţirea capacităţii sistemului naţional de educaţie de a forma specialişti, printr-un mod adaptat dinamicii economice şi sociale din România. La nivelul sistemului naţional de învăţământ va fi posibilă parcurgerea unei rute complete de învăţământ dual din învăţământul preuniversitar până la nivel universitar”, a explicat ministrul Educaţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestuia, prin cel de-al doilea jalon sunt reglementate serviciile complementare de tip ludotecă/locuri de joacă în localităţile în care capacitatea creşelor/grădiniţelor este deficitară, asigurând astfel un sistem unitar, incluziv şi de calitate pentru educaţia timpurie, precum şi creşterea accesului copiilor cu vârsta de până la 6 ani la serviciile de educaţie timpurie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.