Centrala Electrică de Termoficare (CET) Arad a intrat în insolvenţă, a anunţat, luni, conducerea, care a precizat că s-a ajuns în ”această situaţie mai mult decât critică” din cauza unor datorii acumulate ce depăşesc 108 milioane de lei, care au condus la blocarea conturilor. Directorul CET şi primarul Aradului au dat asigurări că populaţia nu va fi afectată, iar centrala va produce în continuare energie termică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Intrarea în insolvenţă a CET Arad a fost anunţată, într-o conferinţă de presă, de directorul unităţii, Robert Maloş, şi de primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

Robert Maloş a declarat că ”situaţia CET Arad este mai mult decât critică”, pentru că mai există bani doar pentru plata salariilor timp de trei luni. Cu toate acestea, el a dat asigurări că insolvenţa nu va afecta populaţia, procedura având rolul de a asigura funcţionarea unităţii în continuare prin deblocarea conturilor, anterior obţinută în instanţe de furnizorul de gaz.

”Intrarea în insolvenţă a centralei nu înseamnă oprirea activităţii. Noi încercăm să scoatem centrala din impasul în care este. Asta înseamnă depunerea unei cereri de intrare în insolvenţă care va fi urmată în termen de şase luni de un plan de reorganizare (...) În prezent, toate conturile sunt blocate”, a spus directorul CET, Robert Maloş.

Directorul a precizat că CET Arad are datorii de peste 108 milioane de lei. Cea mai mare este către CFR şi este de aproximativ 50 de milioane, din care 37 de milioane de lei sunt penalităţile pentru o datorie istorică de 13 milioane de lei. Către furnizorul de gaze al centralei, datoriile sunt de peste 21 de milioane de lei.

„Ne propunem ca prin planul de reorganizare, chiar dacă nu vom achita toate datoriile în acelaşi timp, în trei sau patru ani să putem achita parţial aceste datorii”, a spus Maloş.

Primarul Gheorghe Falcă, care în ultimii ani a criticat Guvernul pentru că nu a mai oferit sprijin financiar CET Arad, a spus că între 2010 şi 2011 centrala a obţinut 110 milioane de lei de la Guvern pentru a putea funcţiona.

„În următorii şase ani, situaţia s-a schimbat: în 2012, zero lei, în 2013 zero, în 2015 zero. În şase ani, doar 28 de milioane de lei au venit de la Guvern, ceea ce confirmă decalajul pe care îl are astăzi CET-ul”, a spus edilul.

Falcă consideră că intrarea în insolvenţă este cea mai bună soluţie pentru deblocarea conturilor şi a asigurat că preţul gigacaloriei nu va fi majorat.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.