Cel puţin două persoane cu simptome de COVID-19 din satul buzoian Râmnicelu, în care a fost instituită carantina în week-end, refuză în continuare testarea şi internarea în spital. În acest focar, au fost confirmaţi până acum 11 localnici, însă mai mulţi contacţi nu vor să fie testaţi, medicii epidemiologi declarând că se simt ameninţaţi de aceste persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Medicului Carmen Scântei din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău a declarat, luni, la postul regional Focus Tv, că cel puţin doi localnici din Râmnicelu, care au simptome de coronavirus, refuză dialogul cu medicii, nu vor să fie testaţi şi nici să primească tratament.

“Avem 7 contacţi direcţi ai unei persoane pozitive care au refuzat testarea.  Doi au reclamat că li s-a modificat starea de sănătate, dar au refuzat testarea. Sunt în continuare la domiciliu, nu putem ajunge acolo şi nici nu putem forţa nota pentru că am văzut zilele trecute o latură a comportamentului lor care ne face să nu forţăm nota” a precizat medicul epidemiolog Carmen Scîntei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Conform dr.  Scântei, localnicii care refuză testarea sunt violenţi, iar medicii epidemiologi s-au simţit ameninţaţi atunci când au încercat să-I convingă să accepte testarea: “Devin foarte violenţi, solidarizează foarte uşor. Personal, m-am simţit în pericol. Ne-au atacat verbal, dar se poate să fi trecut rapid şi la etapa următoare. (..) Au fost destul de vocali în exprimare, lucru care ne-a determinat să apelăm la celelalte forţe de ordine. Ei ajung să apeleze la serviciile medicale doar atunci când starea lor de sănătate este foarte gravă”.

În focarul de la Râmnicelu sunt 11 persoane confirmate cu coronavirus. Focarul a izbucnit după ce unul dintre localnici a mers cu răsaduri într-o piaţă din Suceava, fără a recunoaşte ulterior că a fost în zona de focar. Abia într un târziu, omul a recunoscut unde s-a îmbolnăvit. Ulterior, alţi 10 contacţi care au acceptat testarea au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Printre cei depistaţi pozitiv sunt şi două vânzătoare de la magazinele din sat. Cele două femei au mers la serviciu în fiecare zi în această perioadă.

Luni, DSP Buzău a prelevat 44 de probe de la persoane din Râmnicelu, cele mai multe însă de la angajaţi din administraţia locală, inclusiv de la primar.

Judeţul Buzău are, începând de luni, primul aparat pentru depistarea SARS-COV-2 în sistem Real Time PCR. Aparatul urmează să lucreze până la 94 de probe pe zi.

Timpul necesar pentru prelucrarea tuturor testelor va fi de 7-8 ore.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.