Cei opt militari care au căzut la datorie în accidentele aviatice din judeţul Constanţa au fost înaintaţi în grad, post-mortem, de ministrul Apărării Naţionale, fiind decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), pentru a onora memoria ofiţerilor care şi-au sacrificat viaţa săvârşind acte de devotament excepţional pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate au fost conferite Ordinul „Virtutea Aeronautică" în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, căpitan-comandorului Bogdan Florin, locotenent-comandorului Niţă Iosif-Costinel, căpitanului Pătraşcu Gheorghe-Sorin, sublocotenentului Banu Gelu, sublocotenentului Lateş Eduard-Cătălin şi sublocotenentului Marinescu Ionuţ, şi Ordinul „Virtutea Maritimă" în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, sublocotenentului Bosoi Sergiu şi sublocotenentului Carp Vlad.
Militarii au fost înaintaţi în grad, post-mortem, conform ordinului ministrului apărării naţionale, în baza prevederilor art.68 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, locotenent-comandorul (av) Bogdan Florin a fost înaintat în gradul de căpitan-comandor (pm), căpitanul (av) Niţă Iosif-Costinel a fost înaintat în gradul de locotenent-comandor (pm), iar locotenentul (av.) Pătraşcu Gheorghe Sorin, în gradul de căpitan (pm).
La gradul de sublocotenent post-mortem au fost înaintaţi în grad maistrul militar principal (av.) Banu Gelu, maistrul militar clasa I (ma.) Carp Vlad, maistrul militar clasa a II-a (ma.) Bosoi Sergiu, sergentul (med.) Marinescu Ionuţ şi caporalul clasa a III-a (av.) Lateş Eduard-Cătălin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.