Dr. Mihai Grecu, şeful UPU SMURD Timiş afirmă că există deficit de medici de urgenţă la Spitalul Judeţean Timişoara, în proporţie de 30, 35 %. Medicul spune că ultimul referat pe care l-a făcut avea în vedere cel puţin încă 3 medici şi 6 asistente. Situaţia lipsei medicilor de urgenţă este una cronică în sistem, susţine Mihai Grecu, iar unul dintre factorii din cauza căruia sunt mai puţini specialişti în acest domeniu este epuizarea fizică şi psihică pe care o presupune această meserie. Medicina de urgenţă este o specialitate grea, subliniază el. Conform estimărilor preşedintelui Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, necesarul de urgentişti se situează între 300 şi 500 doar pentru spitale, fără a lua în calcul serviciile de ambulanţă.
„Depinde cu ce ne comparăm, dacă ne comparăm cu alte spitale din ţară sau cu spitale judeţene sau cu spitale municipale, este evident că stăm mai bine. Problema este dacă ne comparăm cu un standard de care am avea nevoie, fără îndoială, şi noi suntem în suferinţă. Avem un deficit măcar de 30, 35% de medici în unitatea de primiri urgenţe. Ultimul referat pe care l-am făcut în legătură cu nevoia de personal avea în vedere încă cel puţin 3 medici şi 6 asistenţi, pentru că nu discutăm doar despre partea de medici, ci şi despre partea de asistenţi medicali care fac împreună cu medicii o echipă.
Nu s-a ajuns aşa acum, situaţia este una cronică, trenează de mai mult timp şi practic, din când în când, se acutizează. În niciun caz nu am ajuns vreodată la un status satisfăcător din punctul ăsta de vedere. Medicina de urgenţă este o specialitate grea, este o specialitate în care se intră poate cu mirajul cazurilor grave, al activităţii de prespital, fie terestru, fie prespital aerian, există multe lucruri atractive în medicina de urgenţă, doar că atunci când începi să lucrezi efectiv şi vezi că practic partea asta spectaculoasă care îţi oferă satisfacţii este undeva la 30% din activitatea pe care tu o faci, iar restul este o activitate de rutină, care te macină, de probleme administrative, de probleme pe care le ai fie cu pacienţii, fie cu aparţinătorii, fie cu colegii din spital când încerci să rezolvi un caz, asta demoralizează şi există o rată de abandon în specialitate, dintre tinerii colegi medici rezidenţi care iau specialitatea, o bună parte renunţă sau îşi schimbă specialitatea pentru că nu fac faţă unei astfel de presiuni”, a explicat medicul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nu salariul este cel mai important factor în alegerea acestei specialităţi, spune Dr. Grecu. El aduce în atenţie din nou fenomenul de burnout în medicina de urgenţă, care poate apărea şi din cauza fapului că un volum imens de muncă este împărţit pe un număr mic de oameni. „Nu poţi nici să transformi medici de familie în medici de urgenţă, spune Dr. Grecu.„ Chiar dacă sunt mai puţini ca în alţi ani, încă există medici urgentişti care aleg să lucreze în spitale din străinătate, a mai spus acesta, iar acest lucru pune presiune pe cei care rămân, mai puţini.
„Nu cred că motivaţia este cea financiară, nu întru totul, în plus faţă de asta un medic de medicină de urgenţă întotdeauna este legat de o structură spitalicească unde să-şi desfăşoare activitatea, nu are posibilitatea ca alţi colegi din specialităţi, cardiologie, chirurgie generală, ginecologie, să aibă şi cabinet, să lucreze şi în privat, şi în spital, noi toate pe care le facem le facem în legătură cu spitalul.
Problema până la urmă este în travaliul pe care îl depui şi care, la un moment dat, te face să clachezi, fenomenul de burnout în medicina de urgenţă, epuizarea profesională este semnificativ mai mare decât în alte specialităţi. Şi pentru că suntem puţini care lucrăm şi practic efortul se distribuie pe un număr mai mic de oameni, încărcarea pe fiecare om este foarte mare. Nu poţi nici să transformi medici de familie în medici de urgenţă, pentru că e de lucrat cu cazuri critice, de interpretat investigaţii, de administrat medicaţii şi făcute manopere pe care nu le poţi regăsi într-un alt sistem de pregătire, nici asta nu ar fi o soluţie.
Este un efort de lungă durată, pe care trebuie să-l înţeleagă cu toţii, şi colegii mai tineri care intră în specialitate, şi cei mai cu experienţă care lucrează deja. Ar mai fi partea de plecat în afară, în ciuda faptului că există stimulentul ăsta financiar, sporul de UPU, cu toate astea salariile sunt totuşi undeva la jumătate dacă este să compari cu un salariu de oriunde din Uniune, a scăzut fără îndoială numărul de colegi care au abandonat lucrul în ţară, dar şi ăsta continuă să fie un aspect care ne văduveşte de un procent oarecare de medici”, a explicat pentru News.ro Dr. Mihai Grecu.
Distribuţia medicilor de urgenţă în ţară, conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România. Bucureştiul, Timişul, Iaşiul, Clujul, în fruntea clasamentului, cu cei mai mulţi medici de urgenţă. Există însă judeţe care numără doar câţiva medici de urgenţă, printre care Buzău, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfovul.
Tabelul cu datele poate fi consultat AICI.
Prof. Dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor România, spune că în acest domeniu situaţia nu este chiar atât de gravă faţă de alte domenii, că există specialişti, dar că aceştia sunt distribuiţi cel mai mult în centrele universitare. Una dintre problemele din sistemul de urgenţă este supraîncărcarea camerelor de gardă, spune medicul.
„Situaţia în medicina de urgenţă oarecum nu este atât de dramatică faţă de alte domenii. La ora actuală avem 1112 medici de urgenţă, dar pe lângă ei mai avem medici de familie care au trecut printr-un modul de competenţă care le dă posibilitatea să facă asistenţă pe salvare, este un modul de asistenţă prespitalicească, şi de asemenea mai avem medici de familie care au încă un modul în plus numit modul de asistenţă spitalicească.
Peste 50 la sută dintre medicii de urgenţă sunt concentraţi în zonele universitare. Sunt judeţe cu un număr redus de medici. Dar activitatea lor e oarecum compensată cu ajutorul medicilor de familie.
Există o idee destul de bună, fluxul de lucru, clasificarea pe cod verde, galben, roşu. Codul roşu este urgenţă majoră şi necesită obligatoriu intervenţia medicului urgentist. Codul galben şi verde înseamnă urgenţă mai puţin urgenţă...şi acolo se poate apela la medicul de familie cu competenţă”, a spus Coriu.
Coriu spune că ar fi necesari cel puţin 300 de urgentişti doar pentru unităţile de primiri urgenţe şi în compartimentele de primiri urgenţe din spitale
”Cred ca ar mai fi nevoie de încă 300 până la 500 de urgentişti ca să acopere deficitul doar în unităţile de primiri urgenţe şi în compartimentele de primiri urgenţe din spitale, fără să luăm în calcul necesităţile din serviciile de ambulanţă”, a subliniat preşedintele Colegiului Medicilor.
Unităţile de primiri urgenţe sunt supraaglomerate, afirmă Prof. Coriu. În acest sens, este nevoie de stabilirea unui parcurs clar al pacienţilor în sistem, care să respecte reguli clare. Centrele de permanenţă ar fi o bună soluţie, spune medicul, pentru că ar putea prelua o mare parte din pacienţii care ajung la urgenţă deşi nu acolo trebuie să găsească rezolvare pentru problemele lor de sănătate, dacă acestea nu sunt majore.
„Noi trebuie să sesizăm care sunt problemele colegilor din unităţile de primiri urgenţe. În primul rând, acolo se poate adresa orice fel de persoană, că este cetăţean român sau nu, şi va primi asistenţă medicală gratuită, ceea ce este foarte important, dar totuşi asta înseamnă o supraîncărcare a acestor servicii.
O altă problemă este că aglomerarea cazurilor, cu cod galben, roşu, este crescută din cauza faptului că pacienţii nu pot fi orientaţi spre spital. Sunt situaţii în care spitalul respectiv nu are loc, mai ales cum s-a întâmplat în timpul pandemiei, când pacienţii trebuiau să fie trimişi într-o altă unitate spitalicească.
Până să ajungem la educaţie, mai întâi sunt necesare nişte reguli, aici este rolul Ministerului Sănătăţii, cumva trebuie să existe o trasabilitate foarte clară şi cumva asistenţa medicală primară trebuie întărită, pentru că de aici pleacă totul de fapt, din faptul că medicii de familie nu sunt bine valoraţi, nu au echipamente, cabinete bine dotate şi o altă problemă este sistemul de medicină de ambulatoriu, unde medicul de ambulator chiar dacă este foarte bun, el are un plafon de investigaţii.
Salarizarea este destul de bună, cred că principala problemă este gradul de încărcare a acestor medici, suprasoliciarea lor, cred că o soluţie de care s-a tot vorbit este crearea centrelor de permanenţă. Care să funcţioneze practic în paralel, pot să fie într-o clădire vecină, urgenţele minore pot fi rezolvate în aceste centre de permanenţă”, a explicat pentru News.ro preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.