Câteva sute de persoane protestează la aceată oră în Piaţa Victoriei din Capitală, marcând o lună de la reprimarea violentă a manifestaţiei antiguvernamentale, când Jandarmeria a intervenit în forţă pentru a elibera Piaţa. De la ora 19.00, pianistul german Davide Martello susţine un concert, la pian, în faţa Guvernului.
Protestul este intitulat "Gust de libertate/ A taste for freedom" şi a fost anunţat în urmă cu aproximativ o săptămână pe Facebook, organizatorii dorind să marcheze o lună de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, când sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi au bătut protestatarii adunaţi la un miting antiguvernamental.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"La aproape o lună de la evenimentele din 10 august, ne întâlnim în acelaşi loc ca să demonstrăm că suntem mulţi, uniţi şi puternici, şi că gustul pentru libertate nu poate fi îndepărtat nici cu gaze lacrimogene, nici cu pulane, nici cu tunuri cu apă. De asemenea, e un bun prilej să le arătăm că îi vedem în continuare, ştim că singura lor preocupare este cum să dea OUG pentru amnistie şi graţiere şi nu vom permite aşa ceva", se arată în mesajul transmis de organizatori pe pagina de Facebook a evenimentului.
Pianistul Davide Martellor este celebru pentru faptul că şi-a dus pianul în multe zone de conflict din lume, cum ar fi în Piaţa Taksim din Istanbul, la Battaclan, în Euromaidanul din Kiev sau în Afghanistan, unde a susţinut concerte.
Peste 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pe 10 august, când forţele de ordine au intervenit pentru evacuarea Pieţei Victoria şi aproape 800 de plângeri împotriva Jandarmeriei au fost depuse la Parchetul General.Ancheta privind violenţele durează pentru că majoritatea documentelor care constituie probe la dosar sunt clasificate, a declarat, vineri dimineaţă, procurorul general al României, Augustin Lazăr.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.