Lucrările la drumul spre Vulcanii Noroioşi urmează să primească ordinul de începere luni, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei ordinare de miercuri. Consilierii judeţeni au aprobat ultimii indicatori ai investiţiei, iar autorizaţia de construire a fost emisă. Potrivit şefului administraţiei judeţene, valoarea actualizată a proiectului este de aproximativ 242 de milioane de lei, dintre care circa 102 milioane de lei reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean, cu tot cu TVA.
"Din punctul meu de vedere, cel mai important este că am aprobat ultimii indicatori la drumul spre Vulcanii Noroioşi şi luni o să dăm ordinul de începere. Avem autorizaţia de construcţie emisă. Chiar vă invităm la începerea acestei lucrări", a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta a precizat că actualizarea a dus la o reducere a valorii investiţiei cu aproximativ 45 de milioane de lei.
"Valoarea actualizată a investiţiei este de 242 de milioane. Contribuţia proprie a Consiliului Judeţean fiind de aproximativ 102 milioane, cu TVA. Dar valoarea actualizată este mai mică cu aproximativ 45 de milioane de lei decât cea iniţială", a spus preşedintele CJ Buzău.
Ciolacu a subliniat că proiectul este finanţat prin Programul "Anghel Saligny" şi că administraţia judeţeană trebuie să asigure resurse pentru contribuţia proprie şi cheltuielile neeligibile. În acest context, el a explicat că pregătirea unei rezerve financiare urmăreşte evitarea blocajelor la investiţiile de amploare.
"Ca să nu intrăm într-o zonă în care să avem blocaje, mai ales la proiecte de asemenea anvergură, pornite după atâta timp şi aşteptate de buzoieni de atâta timp", a explicat Marcel Ciolacu.
