Conducerea Muzeului Judeţean Buzău anunţă că, în pofida pandemiei şi a restricţiilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, a decis să marcheze şi anul acesta "Noaptea muzeelor". Astfel, angajaţii Muzeului Judeţean vor fi prezenţi la serviciu în noaptea de 14 noiembrie, însă porţile muzeului vor fi închise pentru vizitatori, cu care însă muzeografii se vor întâlni online.
"Ca membru al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, Muzeul Judeţean Buzău nu doreşte să tragă cortina peste acest moment. Prin urmare, având în vedere situaţia epidemiologică de pe plan local, naţional şi internaţional şi măsurile adoptate de către autorităţi, din respect pentru patrimoniul cultural pe care îl administrăm, din respect pentru instituţia muzeală şi din respect pentru public, noi o să fim aici în noaptea de 14 noiembrie 2020 pentru a marca momentul”, se arată într un comunicat remis de conducerea Muzeului Judeţean Buzău.
Sălile de expoziţie vor fi deschise, echipamentele audio şi video vor funcţiona ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, magazinul de suveniruri o să fie deschis, însă vizitarea nu va fi permisă.
”O să ne întâlnim online din interiorul muzeului (sediul central şi colecţiile externe), începând cu ora 19.00, pe pagina de Facebook a muzeului. Până atunci vă pregătim un montaj foto-video al ediţiilor din anii trecuţi", anunţă reprezentanţii muzeului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.