Traficul este întrerupt sâmbătă dimineaţă pe DN 72A, între Zărneşti şi Şinca Nouă, în zona localităţii Poiana Mărului, din cauza aluviunilor scurse de pe versanţi. Cinci echipaje de la ISU Braşov acţionează cu cinci motopompe pentru evacuarea apei din zona Poiana Mărului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şi localitatea Zărneşti a fost afectată de inundaţii. Sâmbătă dimineaţă, pompierii acţionează pentru evacuarea apei din trei gospodării şi două subsoluri situate pe strada Nouă şi pe strada Brebina.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Din cauza aluviunilor scurse de pe versanţi, traficul este întrerupt pe DN 73A Zărneşti – Şinca Nouă, pe raza localităţii Poiana Mărului, judeţul Braşov”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Sunt în curs de desfăşurare intervenţii pentru degajarea carosabilului, estimându-se reluarea circulaţiei după ora 08.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.