Biroul Electoral Central (BEC) a decis, vineri, că vor fi considerate ”voturi valabile” buletinele de vot în care ştampila depăşeşte patrulaterul, dar opţiunea este evidentă. De asemenea, vor fi ”voturi valabile” şi dacă alegătorul scrie orice pe buletin, dar ştampila este aplicată corect, dar şi dacă sunt mai multe ştampile însă doar una atinge un patrulater.
Potrivit deciziei BEC, sunt considerate ”voturi valabil exprimate” buletinele de vot găsite în urne de vot pe care opţiunile alegătorilor au fost exprimate în oricare dintre următoarele modalităţi:
a) ştampla cu menţiunea ”VOTAT” este aplicată într-un singur patrulater;
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
b) ştampla cu menţiunea ”VOTAT” depăşeşte limita patrulaterului, dar opţiunea algptorului este evidentă (inclusiv situaţia în care ştampila atinge un singur patrulater)
c) ştampla cu menţiunea ”VOTAT” este aplicată într-un singur patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe bultinul de vot)
d) ştampla cu menţiunea ”VOTAT” este aplicată într-un singur patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a aplicat una sau mai multe ştampile, fără să atingă un alt patrulater
Potrivit aceleiaşi decizii a BEC, sunt considerate ”voturi nule” următoarele buletine de vot găsite în urnele de vot:
a) buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare;
b) buletinul de vot care are alt model decât cel legal;
c) buletinul de vor pe care a fost aplicată o ştampila cu menţiunea ”VOTAT” care are alt model decât cel legal aprobat
d) buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea ''VOTAT'';
e) buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''VOTAT'' este aplicată în două sau mai multe patrulatere;
f) buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''VOTAT'' este aplicată în două sau mai multe patrulatere, chiar dacă unele ştampile au fost tăiate/anulate de alegător;
g) buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''VOTAT'' a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor şi nu atinge niciun patrulater;
h) buletinul de vot pe care ştampila cu menţiunea ''VOTAT'' atinge două sau mai multe patrulatere.
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis unele reglementări în ceea ce priveşte voturile valabil exprimate:
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.