Peste 44.000 de lucrări au fost contestate la sesiunea din acest an a examenului de Bacalaureat, cele mai multe contestaţii fiind făcute la proba de Limba şi literatura română. Comparativ cu 2017, anul acesta au fost cu aproximativ 2.000 mai multe lucrări contestate.
Potrivit Ministerului Educaţiei, au fost 44.401 lucrări contestate, dintr-un totat de 361.919.
La Limba română s-au făcut cele mai multe contestaţii – 18.705, dintr-un total de 118.113, în timp ce la limba maternă 496 de candidaţi din 5. 970 au depus contestaţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte proba obligatorie a profilului, respectiv matematică sau istorie, au fost depuse 13.542 de contestaţii din 118.269 de lucrări, iar la proba la alegere, 11.658 de lucrări au fost contestate din 119.567.
Comparativ cu anul trecut, anul acesta s-au depus mai multe contestaţii, cu aproximativ 2.000 mai multe. Astfel, anul trecut 42.232 de lucrări au fost contestate, în timp ce în 2016 au fost contestate 44.398.
Rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.