Avocatul Poporului Renate Weber a răspuns, în şedinţa de miercuri a comisiilor juridice reunite ale Parlamentului, reproşurilor care i se aduc în rapoartele de activitate ale instituţiei pe anii 2019 şi 2020 respinse marţi de Legislativ. Astfel, ea vorbeşte despre faptul că Avocatul Poporului a întreprins măsuri pentru a încerca să facă ceva lumină în cazul Caracal, cum ar fi solicitări multiple către administraţia locală şi centrală privind aspecte care au vizat sistemul 112 şi felul în care e instruit personalul de acolo, situaţia legată de siguranţa transportatorilor pe rute pe care iau copii sau persoane vulnerabile. Despre reproşul privind hotărârea Camerei Deputaţilor referitoare la concluziile comisiei de anchetă privind situaţia copiilor dispăruţi din România, Weber a precizat că documentul este adresat Guvernului şi nu Avocatului Poporului. Ea a adăugat că hotărârea emisă include informaţiile transmise de Avocatul Poporului, iar agenţiile guvernamentale nu au cum să elaboreze politici publice pentru a preveni şi combate acest fenomen deoarece nu au date, nu ştiu nimic nici despre consumul de droguri, nici despre copiii dispăruţi. Renate Weber a adăugat că a primit mai multe date în acest sens de la organizaţiile guvernamentale.
Redăm mai jos din declaraţiile Renatei Weber în şedinţa comisiilor juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului:
„Uitându-ne pe ceea e e precizat în cererea de revocare, daţi-mi voie să le iau aşa pe rând, dacă o interesa pe cineva. Şi asta e adevărat. Primul reproş care mi se aduce este că nu am transmis Parlamentului şi Guvernului un raport special şi recomandări cu privire la problemele din sistem constatate în urma cazului crimelor de la Caracal. Dacă mi-aţi fi oferit posibilitatea să aduc, să xerocopiez şi să înmânez multitudinea de acţiuni făcute de noi, aţi fi văzut că şi instituţia Avocatului Poporului şi eu personal am încercat să facem puţină lumină. Faptul că nu am produs un raport special pe acest caz ca atare nu e o încâlcare a legii, pentru că noi nu avem o obligaţie legală de a produce nişte rapoarte tematice decât dacă Parlamentul României solicită acest lucru. Din 1976 până astăzi niciodată Parlamentul nu a cerut Avocatului Poporului să producă un raport special. Faptul că noi ne sesizăm pe anumite teme şi vrem să producem un raport special e o chestiune care ţine de instrumentul de lucru pe care Azv Pop le are la dispoziţie. Mâine va fi lansat un raport special care se referă la impactul pandemiei asupra copiilor din această ţară. Merită citit. Colegii mei au lucrat foarte mult la elaborarea lui. Am făcut la data aceea, tocmai pentru că era o situaţie extrem de gravă în România mai multe solicitări adresate adminsitraţiei şi locale şi centrale. Unele dintre ele au vizat sistemul 112, felul în care sunt instruiţi cei care răspund acolo, felul în care se face selecţia celor care lucrează în acest sistem. Alte chestiuni vizau transportatorii din România. Am avut solicitări către toţi preşedinţii de CJ cu privire la formulele pe care le găsesc pe plan local pentru a asigura că transportatorii iau de pe rute persoanele vulnerabile şi iau copiii. Am făcut solicitări către inspectoratele de poliţie, către IGPR cu privire la prezenţa forţelor de ordine la nivel local. Ulterior adăugând la aceste răspunsuri obţinute am elaborat un alt raport special care s-a referit la lipsa personalului poliţienesc mai ales în orăşelele mici şi în comunităţile rurale. După ce noi am semnalat şi lipsa echipamentelor cu care să fie dotaţi poliţiştii, domnul ministru de Interne a anunţat că va angaja 8.000 de poliţişti. Repet. Eforturile noastre de a aduce un pic de lumină în chestiunile de sistem au fost făcute. Ele sunt susţinute cu numeroase documente, dar nu a existat şi nu există, nu aveţi cum identifica o obligaţie legală de a elabora un raport special în afară de cazul în care dvs, Parlamentul ne-aţi cere acest lucru”, a explicat Avocatul Poporului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Weber, despre reproşurile la adresa Avocatului Copilului: Există un raport privind activitatea publicat pe site
„Referitor la cel de-al doilea reproş, nu ştiu cum să spun, dacă instanţă nu sunteţi, nu ştiu cum să calific corect lucrurile puse în cererea de revocare. Spuneţi că Avocatul Poporului nu şi-a îndeplinit în 2020 rolul de apărare a protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Avocatul Poporului are, prin lege, la îndemână o multitudine de posibilităţi de intervenţie. De exemplu sunt sesizările din oficiu, unele sunt primirea petiţiilor şi rezolvarea. Pentru rezolvarea tuturor dosarelor pe care le avem, legea ne spune că putem solicita de la administraţia centrală şi locală documente, putem să facem anchete, putem să facem sesizări către parchete. Ele nu sunt obligatorii toate odată. Nu întotdeauna trebuie să le faci pe toate. Ca să vă dau un exemplu în activitarea Avocatului Copilului, dacă mi-aţi fi oferit mai mult timp la dispoziţie v-aş fi adus raportul Avocatului Copilului, care oricum este publicat pe site-ul instituţiei. În anul 2019 am avut 522 de sesizări din oficiu cărora li s-au alăturat 642 de petiţii. În 2020 am avut 627 de petiţii şi 573 de sesizări din oficiu. În 2021 până acum avem deja 410 sesizări din oficiu. În aceste dosare noi am emis în 2019 74 de recomandări, toate însuşite de organele administraţie, 78 de recomandări în 2020, 25 de recomandări în 2021”, a explicat Renate Weber.
Weber: Am propus procurorului general o cooperare instituţională privind protecţia drepturilor şi libertăţilor copilului
De fiecare dată când avem o sesizare din oficiu care se referă la decesul sau dispariţia unui copil, ceea ce face instituţia noastră, pentru că ea una de mediere între administraţia publică şi persoana ale cărei drepturi şi libertăţi sunt atinse sau sunt în pericol, este să se asigure că toate celelalte instituţii ale statului îşi îndeplinesc competenţele pe care le au. Există un articol în legea de funcţionare a Avocatului Poporului care spune că instituţia nu se substituie celorlalte autorităţi ale statului. Toate sesizările din oficiu însă, trebuie să înţelegeţi acest lucru, pentru că noi luăm la cunoştinţă de ele din presă. Presa semnalează când poliţia sau parchetul, ele însele vin şi dau către presă situaţiile în care s-au aflat nişte copii. Din acest motiv nu am fost în situaţia de a face noi sesizări către parchete. Deşi am discutat cu doamna procuror general în vederea unei cooperări instituţionale tocmai pentru a încerca să schimbăm unele lucruri. Am avut o acţiune mai amplă rămasă fără ecou cu CSM pentru a încerca să schimbăm ceva din abordarea pe care o vedem adesea a procurorilor şi instanţelor în ceea ce priveşte abuzurile sexuale asupra copiilor. Pentru că ideea că un copil de 12 ani, o relaţie sexuală cu el potrivit căreia nu ar fi abuz, viol, este revoltătoare. În ceea ce priveşte CSM am primit de la dânşii o nbotificare şi m-a si sunat preşedintele CSM să îmi spună că vor da curs solicitării noastre, dar mai întâi vor dânşii să elaboreze un raport. Trebuie să fie gata pe 15 mai, dar înţeleg că e un raport foarte amplu, este şi despre soluţiile date de instanţă.
Weber, despre situaţia copiilor dispăruţi: Cum să elaborezi, ca Guvern, politici publice dacă tu nu ai date?
„Se mai reproşează din ce văd că nu am formulat acţiuni, anchete proprii sau recomandări pentru implementarea hotărârii Camerei privind concluziile comisiei de anchetă a situaţiei copiilor dispăruţi. Instituţia noastră, eu personal împreună cu un alt coleg care e asistent social, am participat la audierile comisiei de anchetă. Hotărârea este emisă inclus pe baza informaţiile pe care noi le-am produs, dar hotărârea e adresată Guvernului, Guvernului i se cere să facă anumite lucruri, prin agenţiile guvernamentale, pentru ca acest fenomen al dispariţiilor de minori dacă nu poate fi oprit, atunci să fie adus sub control. Există nişte constatări cumplite care arată că instituţiile, autorităţile statului român cu competenţe în apărare drepturilor copiilor în elaborarea politicilor publice, aceste instituţii nu au date, nu ştiu. Noi am primit la solicitarea noastră răspunsuri în care ni se spune că nu au date, nu ştiu nimic, nici despre consumul de droguri, nici despre dispariţii, nu există mai nimic. Dincolo de cererea mea de revocare, gândiţi-vă, vă rog, la acest copii care sunt de fapt lipsiţi de protecţie. Cum să elaborezi politici publice dacă tu nu ai date? Am primit mai multe informaţii de la organizaţii neguvernamentale. Cred că că lucrurile sunt foarte serioase, dar sub nicio formă nu cred că puteţi culpabiliza Avocatul Poporului pentru lipsa de acţiune guvernamentală”, a mai precizat Weber.
Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că a fost convocat plenul reunit al Camerei şi Senatului, de la ora 13.00, pentru a fi dezbătută revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului. UDMR ar urma să propună Avocatul Poporului în cazul revocării lui Renate Weber, după ce liderii coaliţiei au ajuns la un acord pe această temă, au declarat, pentru News.ro. surse politice.
Întrebat ce i se reproşează lui Renate Weber, Orban a precizat: ”Încălcarea Constituţiei şi a legilor ţării”.
Acesta a precizat că, până la finalul sesiunii parlamentare, va exista un nou Avocat al Poporului.
Parlamentul a respins, marţi, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018, 2019 şi 2020.
Renate Weber susţine, într-un comunicat de presă, că respingerea rapoartelor nu duce, însă, la demiterea sa şi acuză încălcări ale Constituţiei în procedura de demitere.
Conform Legii de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.
Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.
Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, a fost numită în funcţie în iullie 2019.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.