ASPA anunţă, luni, că au fost capturaţi 14 câini în două acţiuni care au avut loc în Sectorul 3.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”14 câini au fost capturaţi vineri, 24 martie, în urma a două acţiuni desfăşurate în sectorul 3. Echipajele de capturare au fost solicitate să intervină la o adresă situată pe strada Drumul Între Tarlale, de unde mai mulţi câini ieşeau cu uşurinţă de pe o proprietate neîmprejmuită corespunzător şi puteau deveni un pericol pentru vecini şi trecători. De aici au fost capturaţi 9 câini, iar zona este din nou sigură”, a transmis, luni, ASPA, pprintr-o postare pe pagina de Facebook.

Sursa citată a precizat că alţi 5 câini au fost capturaţi din zona Grupului Industrial Titan, cu sprijinul Poliţiei Locale din sectorul 3.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”ASPA nu poate să intervină pe proprietăţi private, de aceea, la astfel de solicitări, este necesară prezenţa poliţiei locale. Vă reamintim obligativitatea sterilizării şi microcipării câinilor, precum şi împrejmuirea corespunzătoare a proprietăţilor, pentru a prevenii apariţia unor situaţii similare”, a mai transmis ASPA.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.