Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă de liberalul Emul Boc, cere respectarea legislaţiei referitoare la asigurarea finanţării transportului elevilor. Asociaţia reclamă producerea unor dezechilibre bugetelor locale, prin adoptarea OUG promovate de Ministerul Educaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Finanţelor Publice să respecte legislaţia în vigoare privind asigurarea finanţării transportului elevilor în interiorul municipiilor /oraşelor de la bugetul de stat”, a transmis, marţi, Asociaţia, prinr-un comunicat d epresă.

Reprezentanţii Asociaţiei conduse de liberalul Emil Boc se referă la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă, iniţiat de MEN, prin care se intenţionează modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

AR acuză că, prin modificările preconizate ”nu se va asigura finanţarea transportului local al elevilor (în interiorul municipiilor/oraşelor) din bugetul de stat, transferând această obligaţie autorităţilor locale”.

Potrivit AMR, Legea 226/2020 (care a modificat Legea educaţiei naţionale / 1/2011) stipulează clar, fără evhivoc, că ”Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, pe tot parcursul anului calendaristic” ,finanţarea asigurându-se de la bugetul de stat.

”Urmare aprobării, de către Parlament, a Legii bugetului de stat pe anul 2021, municipiile şi-au construit bugetele pe anul în curs plecând de la legislaţia în vigoare, respectiv de la asigurarea finanţării acestui capitol de cheltuieli de la bugetul de stat. Aprobarea acestei ordonanţe de către Guvernul României, prin care se încearcă modificare legislaţiei privind finanţarea de la bugetul de stat a transportului elevilor, prin OUG, după aprobarea bugetului în Parlament, este de natură să creeze dezechilibre bugetare pe care municipiile nu le pot asigura din surse proprii, punând în pericol chiar funcţionarea eficientă a sistemului de învăţământ preuniversitar la nivel naţional”, a transmis AMR.

Primarii municipiilor din România reclamă că se încalcă unul din principiile autonomiei locale, conform căruia nu se pot transferă responsabilităţi către autorităţile locale fără asigurarea sursei de finanţare.

Ministerul Educaţiei propune mai multe modificări la Legea educaţiei, majoritatea vizând transportul elevilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.