Fondatoarele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă au anunţat joi că, împreună cu specialişti şi medici, vor reface de la zero Spitalul „Marie Curie”, având o „agendă secretă”. Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu au vorbit despre proiect, după ce au atras atenţia că sunt ţinta unui atac „furibund” al politicienilor, referire la recentele afirmaţii ale Gabrielei Firea, primarul Capitalei. Tudor Chirilă, Paula Herlo şi Alex Dima au fost prezenţi la conferinţă, „pentru a depună mărturie că ceea ce vedeţi este adevărat”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ele au reamintit într-o conferinţă de presă cine e „cu adevarăt în spatele” lor – motivaţia că 500 de copii se îmbolnăvesc anual de cancer, 260.000 de donatori, peste 1.700 de companii.
Politicienii atacă de frică Asociaţia, mai spun fondatoarele. „Acum suntem ţinta unui atac furibund al politicienilor. Am primit însă multe mesaje de susţinere, zilele acestea, din partea părinţilor copiilor”.
„Avem şi o agendă secretă”, au spus Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu.
„La atacul acesta, răspunsul nostru e: V-am chemat astăzi, aici, să vă dezvăluim agenda secretă. Muncim de câteva zile alături de medicii de la Spitalul «Marie Curie» la un masterplan. Vrem să facem din Spitalul «Marie Curie» unul la standard europene, pentru că nu poţi face medicină de secol 21 pe o infrastructură de secol trecut. Acest masterplan, realizat împreună cu medici, arhitecta noastră şi un specialist din străinătate, constă în refacerea de la zero a spitalului «Marie Curie»”, au continuat ele.
Gheorghiu a amintit: „În noiembrie 2018, a apărut o hotărâre a Consiliului General potrivit căreia va fi alocată suma de 13 milioane de euro pentru a reface spitalul. Nici măcar un fir de praf nu s-a mişcat. Cea mai bună decizie, luată împreună cu managementul spitalului şi şefi de secţii, a fost să construim o nouă clădire. Refacem spitalul, care a fost donat de Statul polonez. Să nu uităm, Primăria Capitalei promisese aceşti bani. A decis că trebuie să arunce cu noroi în oameni normali, care au decis că aşa nu se mai poate în ţara asta”.
Cele două fondatoare au specificat că, la începutul lunii noiembrie, va fi decis masterplanul.
„Mesajul nostru e: dacă autorităţile îşi propun să sprijine acest proiect, am vrea să o facă legal şi să se consulte cu noi, pentru că noi facem acest masterplan. Orice vor face, trebuie să îl integreze în acest masterplan pe care îl realizăm cu specialiştii şi cu Raluca Şoaită, arhitect”.
Până ce normele medicale şi standarde de de cost nu vor fi setate, nu ar trebui construite spitale metropolitane, a adăugat Uscatu.
Terenul care este implicat în discuţie „aparţine Statului Român”, nu Primăriei Municipiului Bucureşti. Aceasta din urmă a dat acordul de a demola „nişte ruine” aflate pe acel teren. „Doamna Firea trăieşte într-o poveste. Da, acum, apare la PMB, pentru că s-a făcut ordine în acte”, a declarat Gheorghiu.
„Acest spital nu ne aparţine. Ne-a fost pus la dispoziţie un teren, pe care facem o construcţie care, la final, va fi donată «Spitalului Marie Curie», care este proprietarul”, au subliniat cele două.
Uscatu şi Gheorghiu au adăugat, la conferinţa de presă, că până în prezent au strâns 26 de milioane de euro, pentru actuala clădire, din care 10 miloane de euro vor fi alocaţi pentru echipamente.
”Suntem la stadiul de estimări. Statul Român nu are nevoie de banii noştri, ci de oameni competenţi. Şi cred că le e frică pentru că noi ridicăm standarde. (...) Am fost ameninţate direct, explicit, de doamna ministru (a Sănătăţii, n.r.) - cu Parchet, cu plânegere penală, cu Curte de Conturi”, au spus ele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.