Asociaţia ”21 Decembrie 1989” organizează duminică, începând cu ora 16.00, în Piaţa Universităţi, o manifestaţie autorizată sub îndemnul ”STOP PUTIN – STOP WAR”. Deja mai multe personalităţi şi organizaţii civice şi-au anunţat susţinerea şi participarea.
”Apelul nostru se adresează oamenilor conştienţi de situaţia extremă în care se află poporul ucrainean, datorată invaziei ordonate de criminalul de război Vladimir Putin. Scopul invaziei vizează dezmembrarea Ucrainei, suprimarea independenţei sale statale şi divizarea Europei. Distrugerea satelor şi oraşelor ucrainene de către armata invadatoare rusă, trebuie imediat oprită. Alungarea în pribegie a populaţiei ucrainene, ne determină să facem front comun şi ne întăreşte credinţa că Răul trebuie învins. Crimele de război sunt deja condamnate de forurile internaţionale”, au transmis organizatorii, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, ”atacurile Rusiei nu îi afectează doar pe ucraineni, ci pe noi toţi ca umanitate”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Fiecare om cu conştiinţa libertăţii se simte atacat de invazia rusească. De aceea, nu avem altă alternativă decât să fim uniţi. În acest context, e nevoie, mai mult ca niciodată, să fim solidari şi vocali împotriva agresiunii, invaziei şi ororilor ruseşti. Ne dorim să-i ajutăm pe vecinii noştri aflaţi în mare necaz, atât pe cei rămaşi sub asediul rachetelor şi obuzelor armatei ruse cât şi pe copiii, femeile şi bătrânii nevoiţi să fugă peste graniţă pentru a-şi salva viaţa. Atitudinea noastră, alături de a statului român şi a naţiunilor ce îmbrăţişează libertatea şi democraţia, va încuraja poporul ucrainean în efortul eroic de a respinge invazia rusească, în scopul redobândirii libertăţii”, au mai transmis reprezentanţii Asociaţiei.
”Veniţi duminică, cu un mic cu mare, să-i sprijinim pe cei ce au acum nevoie, fiind conştienţi că puteam avea soarta Ucrainei, dacă nu eram membri NATO. Asociaţia „21 Decembrie 1989” cheamă la un miting pentru pace şi libertate, urmat de un marş de sprijin pentru poporul ucrainean”, au adăugat aceştia.
De la ora 17:30, participanţii se vor deplasa către Ambasada Federaţiei Ruse, pe traseul Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Statuia Aviatorilor, Bulevardul Kiseleff, iar apoi se va reveni în piaţă.
Voluntarii asociaţiei sunt implicaţi în efortul de ajutorare a refugiaţilor ucraineni, organizând acţiuni concrete de sprijin a acestora.
Duminică va fi amenajat un spaţiu special pentru donaţii în faţa Teatrului Naţional Bucureşti.
Organizatorii se vor ocupa de preluarea, transportul şi predarea în siguranţă a ajutorului dumneavoastră aşa cum am făcut şi în urmă cu două săptămâni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.