Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că spitalul modular de la Pipera este reoperaţionalizat în vederea primirii de pacienţi cu patologia COVID, acesta precizând că speră ca marţi primii bolnavi să poată fi aduşi la unitatea sanitară. Arafat a menţionat că România a primit concentratoare de oxigen, acestea urmând a fi duse la Pipera. Ullterior, şi premierul Florin Cîţu a anunţat că a fost la spitalul din Pipera pentru a se asigura că devine funcţional cât mai repede.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Premierul interimar Florin Cîţu a vizitat spitalul modular din Pipera, pentru a se asigura că acesta devine funcţional în cel mai scurt timp. 
„Am fost să verific stadiul lucrărilor de la spitalul modular Pipera şi să mă asigur că devine funcţional cât mai repede, chiar zilele acestea. Primii pacienţi, aproximativ 100, vor putea fi îngrijiţi la Pipera începând de marţi. În două săptămâni, vor fi 374 de paturi cu oxigen pentru bolnavii COVID, ceea ce înseamnă că reducem presiunea de pe UPU”, a transmis premierul duminică după amiază, pe Facebook.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a menţionat că „soluţia să scăpăm de pandemie rămâne vaccinarea”.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Aflat duminică după amiază în vizită la spitalul modular de la Pipera, Raed Arafat a afirmat: „De marţi sperăm că o să înceapă să primească pacienţi”. 
Acesta a menţionat că în interior se lucrează, spitalul „este chiar foarte bine pregătit şi urmează să vină şi echipamentele medicale”.
Conform şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, spitalul modular va dispune de cel mult 374 de paturi dar, în primă fază, vor fi reoperaţionalizate o sută de paturi.
În ceea ce priveşte personalul medical care va deservi unitatea sanitară, Raed Arafat a arătat că „este în pregătire, va fi personal, va fi de la ASSMB şi va fi suplimentat  şi din personalul din afara ASSMB”
Secretarul de stat din MAI a precizat că România a primit concentratoarele de oxigen solicitate prin Mecanismul European de protecţie civilă. 
„Concentratoarele au intrat în ţară şi o să ajungă în noaptea asta la depozitul nostru, care este în zona Prahova, şi mâine dimineaţă vor fi aduse aici”, a menţionat Raed Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.