Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, susţine că trendul crescător al numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 constatat în ultimele zile se poate păstra, dacă oamenii nu vor respecta măsuri precum purtarea măştii de protecţie, distanţare fizică şi igienă. „Nerespectarea lor poate să ducă la creşteri care sunt dincolo de controlul nostru şi să nu putem să mai stăpânim situaţia” afirmă medicul, care consideră că interesul pentru respectarea măsurilor d eprotecţie a scăzut şi pe fondul dezinformărilor care circulă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Raed Arafat a declarat sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24, referindu-se la trendul crescător al numărului de noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2 că „există şanse să se păstreze, depinde de modul cum ne comportăm” .
Acesta a precizat că a crescut nu doar numărul infectărilor, ci şi ce al  internărilor în terapie intensivă, de la 120-130 la 170 de bolnavi în stare gravă. 
Arafat susţine că nerespectarea măsurilor precum purtarea măşti de protecţie în spaţii închise, distanţarea fizică şi igiena mâinilor poate duce la creşterea numărului de cazuri până la momentul la care sistemul sanitar să nu mai poată face faţă.
„Nerespectarea lor (a regulilor de prevenire – n.r.) poate să ducă la creşteri care sunt dincolo de controlul nostru şi să nu putem să mai stăpânim situaţia. Ne-am aşteptat la creşteri, toată lumea ştia că relaxarea aduce creşteri, dar depinde aceste creşteri cât de persistente sunt, cât de abrupte sunt şi care este impactul lor pe sistemul sanitar”, a mai afirmat şeful DSU.
El spune că această creştere este şi „un impact al relaxării, care era de aşteptat”, iar acest lucru s-a întâmplat şi în alte state, unele fiind nevoite să ia din nou măsuri restrictive. 
 
”Noi trebuie să vedem creşterea cât de constantă este. (....) Nu ar dori nimeni să revină asupra măsurilor de relaxare, dar dacă ai o creştere semnificativă care nu poate fi controlată sub nicio formă, poate aceste ăsuri vor fi luate. Nimeni nu doreşte acest lucru de noi depinde dacă vom ajunge acolo sau nu” a mai afirmat Arafat. 
În ceea ce priveşte faptul că tot mai multe persoane aleg să ignore măsurile de prevenire, Raed Arafat consideră că interesul pentru măsurile de protecţie  a scăzut din mai multe motive, nu neapărat din cauza măsurilor de relaxare.
„Poate din cauza tuturor dezinformărilor şi datelor false care se răspândesc pe reţelele de socializare şi a dezbaterilor în care apar oameni (...) care combat măsurile de prevenire şi de distanţare fără să aibă dovezi ştiinţifice care să le sprijine aceste opinii la acest moment, aşa că e de înţeles că populaţia devine derutată şi poate unii chiar cred că ne putem întoarce la viaţa dinaintea acestei, cu ghilimele, conspiraţii” a mai declarat şeful DSU.  
El a adăugat că „ar fi prea devreme şi prea periculos” să se renunţe la purtarea măştii de protecţie acum.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.