Secretarul de stat din MAI Raed Arafat afirmă că faptul că se foloseşte un vaccin "înseamnă că nu există niciun semnal de alarmă asupra acestui vaccin", el sfătuindu-i pe români să se programeze pentru imunizare. Întrebat dacă s-ar imuniza cu serul AstraZeneca, Arafat susţine: "E mult mai bine să mă vaccinez şi mult mai sigur decât să rămân fără vaccin, în condiţia în care se răspândeşte cum se răspândeşte în acest moment virusul SARS-CoV-2".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Raed Arafat a catalogat drept "înţeleaptă" măsura pe care România a luat-o, de a sista temporar folosirea unui lot din serul AstraZeneca până când Agenţia Europeană a Medicamentului se pronunţă cu privire la acesta.
 
Întrebat, vineri seară, la Digi 24, dacă recomandă populaţiei din România să se programeze pentru vaccinare, chiar dacă ar putea primi serul produs de AstraZeneca, el a replicat: "Avem următoarea situaţie: există programarea, ne programăm pe AstraZeneca. Dacă se dă drumul la AstraZeneca înseamnă că au fost confirmate aspectele de siguranţă şi aici trebuie să vedem decizia pe lotul respectiv. Faptul că se vaccinează cu un vaccin înseamnă că nu există niciun semnal de alarmă asupra acestui vaccin, dacă apare ceva, aţi văzut că se opreşte imediat şi sunt cazuri rare care apar şi pentru singur caz de opreşte un lot întreg şi se analizează. Astea sunt lucrurile care ne dau siguranţă că da, există o supraveghere, există o reacţie, există măsuri care se iau. Sfatul meu este da, să se programeze mai departe şi nu se vor vaccina cu un lot sau cu un vaccin care există dubii asupra lui, pentru că clar se vor lua măsuri pentru oprirea acestui lot”.
 
El a fost întrebat, de asemenea, dacă s-ar imuniza cu serul de la AstraZeneca.
 
"Dacă eu vă spun da, o să zică lumea că o zic pentru că sunt vaccinat. Dar sincer, dacă sunt pus în situaţia în care asta, este şansa mea să mă duc să mă vaccinez cu AstraZeneca şi ştiu că e un lot care a fost oprit şi restul loturilor sunt ok, mă duc şi mă vaccinez pentru că ştiu că e mult mai bine să mă vaccinez şi mult mai sigur decât să rămân fără vaccin, în condiţia în care se răspândeşte cum se răspândeşte în acest moment virusul SARS-CoV-2 şi la riscul în care se răspândeşte nu numai repede, există studii care arată că tulpina britanică este şi cu mortalitate mai mare. Asta înseamnă că avem o problemă şi mai serioasă. Aşa că, mă crede sau nu mă crede lumea, asta este un aspect, eu pot să spun că da, probabil că mă duc să mă vaccinez, ca să mă asigur că pot să mă protejez. Aici e clar că trebuie să ascultăm din nou care sunt părerile asumate oficial din partea Agenţiei Medicamentului la nivel european şi din partea autorităţilor mai multor ţări. România a făcut ce au făcut şi alte ţări clar şi sunt convins România nu va fi prima care zice: staţi liniştiţi, nu mai e problemă, noi ridicăm restricţia când celelalte ţări încă o au. O să vedeţi că, dacă va fi o explicaţie, explicaţia a fi una generală la nivel european şi poate chiar mai mult. Nu va lua România singură decizia de a reveni dacă ceilalţi nu au revenit la a utiliza anumite loturi sau a utiliza un anumit vaccin”, a precizat Arafat.
 
Raed Arafat a acuzat, de asemenea, o "campanie dură de dezinformare" cu privire la măsurile luate pentru oprirea răspândirii SARS-CoV-2.
 
"Este clar că la acest moment nu avem un număr suficient de persoane vaccinate ca să întrerupă răspândirea şi să întrerupă cercul vicios al răspândirii virusului. Nu numai România este în această situaţie (...) Populaţia dacă ascultă dezinformările, şi dezinformările dure care au fost în ultimele câteva zile (...) aceste lucruri nu ne fac bine şi strică foarte mult şi ne pun în pericol, pentru că cei care reuşesc să răspândească astfel de informaţii pe reţelele de socializare, pe televiziuni, pe diferite canale de mass media, nu fac decât să afecteze negativ şi lupta împotriva virusului şi campania de vaccinare”, a adăugat el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.