Construirea unui bazin de polo la Arad, finanţată de Compania Naţională de Investiţii (CNI), a fost finalizată cu o întârziere de cinci ani, iar lucrările au fost recepţionate luni, însă baza sportivă va putea fi dată în folosinţă abia de anul viitor. Lucrările au costat peste 23 de milioane de lei, mai puţin de o treime fiind investiţia municipalităţii arădene.
Compania Naţională de Investiţii a realizat recepţia lucrărilor la bazinul de polo construit în municipiul Arad.
Proiectul a obţinut finanţare de la Guvern în 2011, cu termen iniţial de execuţie 2013, însă lucrările au început abia în toamna anului 2015, pentru că finanţarea fusese blocată după numai câteva luni.
În noiembrie 2015, construcţia bazinului a fost inclusă în programul "Bazine de înot" susţinut de CNI. Noul termen de execuţie a fost decembrie 2016, însă au fost înregistrate întârzieri de aproape doi ani. Pe parcursul realizării proiectului, firma care a executat lucrările a invocat faptul că în timpul săpăturilor s-a constatat că în zonă a existat cândva o groapă de gunoi, iar solul era instabil, necesitând consolidarea.
Chiar dacă a fost finalizată, baza sportivă nu va putea fi dată în folosinţă decât anul viitor.
"În acest moment, protocolul (de predare a investiţiei către municipalitate - n.r.) este în faza în care trebuie votat în Consiliul Local. Peste trei săptămâni îl va semna şi ministrul Dezvoltării şi apoi intrăm în procedura de a angaja oameni şi de a încheia contracte de întreţinere. Estimăm că în trei-patru luni bazinul de polo va fi deschis atât pentru performanţă şi cluburi sportive, cât şi pentru agrement", a declarat, luni, primarul Gheorghe Falcă.
Investiţia totală s-a ridicat la 23.140.051 de lei, din care 30% reprezintă contribuţia municipalităţii arădene, care a pus la dispoziţie terenul şi a realizat toate utilităţile.
Complexul are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lăţime şi o adâncime de 2,3 metri şi unul mai mic, cu scop didactic şi de agrement, care are 25 de metri lungime şi 12,5 metri lăţime.
Baza va fi administrată de S.C. Recons S.A, societate din subordinea Consiliului Local Arad.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.